Adevărul relatează despre pasarea responsabilităţii în privinţa legii care a scos tâlharii din puşcării. Puvernul Dăncilă dă vina pe Guvernul Cioloş. Puterea dă vina pe Opoziţie. Preşedintele Klaus Iohannis vrea soluţii, nu vinovaţi, după ce porţile închisorilor au fost deschise. Numai că soluţiile miraculoase nu există: chiar dacă va fi abrogată, legea recursului compensatoriu îşi va face efectele în continuare.
Jurnalul Naţional consemnează verdictul Curții Constituționale: protocoalele dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchet, semnate de Laura Kovesi, Florin Coldea, George Maior și Augustin Lazăr sunt ilegale. În cazul dosarelor aflate pe rol sau în cursul urmăririi penale, vor fi anulate toate actele obținute în baza acestor înţelegeri. În privința dosarelor soluționate deja, care conțin astfel de probe, decizia CCR nu poate fi aplicată. Cel mai probabil, această chestiune va fi soluționată prin intermediul unei legi sau a unei ordonanţe de urgenţă.
România Liberă observă că Primaria Capitalei nu a reuşit să preia regia de termoficare în compania municipală înfiinţată. Şedinţa în care trebuia să se decidă transformarea RADET în societate pe acţiuni şi preluarea ELCEN de către noua entitate a fost amânată pe termen nedeterminat, în urma unui ordin al ministrului Energiei. Starea de incertitudine legată de producatorul şi distribuitorul de energie termică pentru Bucureşti se amplifică, angajaţii RADET şi ELCEN ameninţând cu greva. Administratorul judiciar al RADET şi Regia de termoficare vor solicita ministrului Energiei abrogarea Ordinului nr. 001/09.01.2019, spun surse din administraţia locală. Reprezentan ii RADET consideră că prevederile ordinului obligă instituţia la ilegalităţi. De asemenea, Ministerul Energiei cere un “ajutor de stat” de la Primaria Capitalei pentru RADET, ceea ce ar bloca reorganizarea Regiei.
Ziarul Financiar observă un nou maxim istoric al cursului de schimb. Euro a depăşit, ieri, pragul de 4 lei şi 68 de bani. Cursurile pieţei valutare sunt calculate pe baza tranzacţiilor interbancare. În tot acest timp, indicii ROBOR îşi continuă scăderea. Cel la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a coborât ieri la 2,87%. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru creditele ipotecare, a scăzut ieri la 3,2%.
Joacă la zero, titrează Gazeta Sporturilor. Dinamo a pierdut şi al doilea meci din stagiul de pregătire. Roş-albii au pierdut la scor de neprezentare cu FC Sion, după 0-2 cu Hajduk. Trupa antrenată de Mircea Rednic suferă la toate capitolele. Apărarea este slabă. Atacul nu există!