Adevărul notează că liderii PSD au decis, aproape în unanimitate, să o propună pentru funcţia de premier pe Viorica Dăncilă, social-democrată din Teleorman, care în prezent este şefa eurodeputaţilor formaţiunii. Liviu Dragnea a respins ideea că alegerea a ţinut cont de faptul că atât el, cât şi Vorica Dăncilă, sunt originari din Teleorman. Propunerea a venit din partea lui Niculae Bădălău, numărul doi în partid şi contestatar temporar al faptului că Liviu Dragnea nu se consulta cu el şi conducerea formaţiunii când trebuiau numiţi oameni în diferite funcţii. Viorica Dăncilă s-a angajat să respecte programul de guvernare şi să susţină modificarea legilor Justiţiei.
Jurnalul Naţional observă că Viorica Dăncilă este al treilea as din mâneca PSD. Numele europarlamentarului a fost vehiculat şi la precedentele nominalizări pentru postul de premier. De această dată, zvonurile au devenit certitudine, însă decizia finală îi va aparţine preşedintelui. Klaus Iohannis a programat pentru astăzi negocieri cu partidele parlamentare.
România Liberă consemnează că declaraţia 600 le încinge nervii contribuabililor. După ce a lovit companiile cu o multitudine de modificări fiscale de amploare impuse peste noapte, nici persoanele fizice nu scapă de calvarul fiscal. O nouă declaraţie obligatorie de venituri la ANAF, formularul 600, a fost aprobată cu doua zile înainte de finalul lui 2017. Haosul generat de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat loveşte şi în persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente.
#rezistă, titrează Gazeta Sporturilor. Simona Halep s-a calificat în turul doi la Australian Open, dar s-a accidentat la gleznă, punctul său nevralgic. Românca trebuie să se refacă până joi, când o întâlnește pe canadianca Eugenie Bouchard. Anul trecut, la Roland Garros, Simona Halep a ajuns în finală, jucând tot turneul cu ligamentul gleznei drepte rupt.