Confidenţialitate

Prima pagină | 17 aprilie 2018

Citând o statistică a Companiei de Infrastructură Rutieră, România Liberă scrie că suprafaţa totală a gropilor existente pe şoselele patriei însumează mai mult de 80 de kilometri pătraţi. Cele mai mari probleme se întâlnesc în Braşov, Iaşi, Bucuresti şi Cluj. În schimb, autorităţile din Timişoara, Constanţa şi Craiova se preocupă de gropile din carosabil.

Potrivit Ziarului Financiar, aplicarea noii legi a salariilor pentru personalul medical scoate la iveală organizarea haotică din Sănătate, un sistem medical dezbinat, cu spitale publice în grija Ministerului sau a autorităţilor locale, cu diferenţe între sporurile primite de medici de aceeaşi specialitate, dar care lucrează în unităţi diferite. Dacă veniturile medicilor au crescut, cele ale unor salariaţi încadraţi ca personal auxiliar – precum infirmiere, brancardieri – au scăzut, dată fiind plafonarea sporurilor, astfel că nici bine nu s-au anunţat majorările salariale că sute de angajaţi au ieşit la proteste.

Adevărul observă că PSD foloseşte familia tradiţională ca scut uman împotriva Justiţiei. Coaliţia de guvernare va organiza un miting de amploare în Capitală pentru a susţine, chipurile, referendumul pentru familia tradiţională. Planul politic ascuns ar fi să deturneze atenţia de la ciuntirea legislaţiei penale pe care PSD o va opera în Parlament.

Jurnalul Naţional consemnează că şeful statului a “graţiat-o” pe şefa Anticorupţie. Klaus Iohannis a anunțat, aseară, că respinge cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA. La scurt timp după declarația preşedintelui, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a informat printr-un mesaj pe Facebook că va sesiza Curtea Constituțională.

Gazeta Sporturilor a aflat planurile lui Ionuţ Lupescu în eventualitatea în care ar câştiga alegerile pentru conducerea FRF. Costel Gâlcă ar prelua banca de selecţioner în locul lui Cosmin Contra. Cristian Chivu ar urma să se ocupe de relaţiile externe ale Federaţiei, în vreme ce Cristian Balaj ar urma să fie numit şef peste arbitri.