Se întorc pensiile speciale pentru aleșii locali, titrează Adevărul. Toate partidele, cu excepţia USR, au scris, pe genunchi, o nouă lege în acest sens, deşi Curtea Constituţională a respins un proiect legislativ identic. În loc de explicaţii, PSD a fugit de răspundere, iar PNL s-a umplut de ridicol.
Jurnalul Naţional observă că Uniunea Maghiară seduce românii în Anul Centenarului. Ultimele luni arată că liderii UDMR au început să revizuiască politicile pe care le promovează. Dacă până acum, proiectele vizau în primul rând comunitatea maghiarilor ardeleni, declaraţiile recente prezintă un partid care acuză clasa politică românească ca fiind incapabilă să rezolve problemele societăţii în ansamblul ei, noua ambiţie a UDMR fiind să suplinească această lipsă. UDMR intenţionează astfel să celebreze într-o manieră proprie cei 100 de ani de România Mare.
România Liberă scrie că regia de stat Romsilva, care se ocupă cu exploatarea și valorificarea fondului forestier al ţării, a prevăzut în buget recompense financiare extrem de avantajoase pentru salariați, în special pentru șefi. Proiectul de HG al Ministerului Mediului, instituția tutelară care aprobă bugetul Regiei, prevede faptul că 1,25 miliarde lei (250 milioane euro) vor fi cheltuite cu personalul, peste 50% din veniturile prognozate de 2,17 miliarde lei. Aceste cheltuieli sunt în creștere cu 30% față de anul trecut. Pe lângă remunerațiile generoase, Romsilva le mai oferă angajaților prime pentru participarea la ședințe și al 13-lea salariu.
Ziarul Financiar publică Top 1.000 cele mai mari companii din România. Împreună, acestea au o cifră de afaceri cumulată de 596 miliarde de lei, ceea ce reprezintă jumătate din cifra de afaceri totală a companiilor locale. Firmele din Top 1.000 au un milion de salariaţi, adică un sfert din întreg sistemul de companii, iar profitul net cumulat, calculat ca diferenţă între firmele cu profit şi firmele cu pierderi, a fost de 23 miliarde de lei, faţă de 17 miliarde de lei în 2015.