Confidenţialitate

Prima pagină, 14 aprilie 2016

Adevărul scrie că nu stă în picioare scenariul invocat de firma israeliană ai cărei doi tineri angajaţi o hărţuiau pe şefa Direcţiei Anticorupţie, anume că acţiunea avea autorizaţie de la “cel mai înalt nivel”. Senatorul Daniel Savu nu crede într-o implicare a Mossad-ului, serviciul de spionaj al statului evreu. În schimb, parlamentarul nu exclude ca Black Cube să-şi fi lăsat deliberat agenţii să cadă în mâinile autorităţilor române, într-o acţiune de diversiune.

România Liberă consemnează adoptarea controversatei legi a dării în plată. 207 deputaţi au votat „pentru“, doar unul a fost împotriva şi unul s-a abţinut. Programul „Prima Casă“ a fost scos de sub incidenţa acestei legi, iar plafonul până la care o locuinţă poate fi returnată băncii a fost ridicat la 250.000 de euro. Actul normativ se va aplica la credite pentru locuinţe sau terenuri cu destinaţie de construcţie de imobile, tuturor celor cu credit contractat, inclusiv celor ce au intrat sau au trecut prin executarea silită. Analiştii din domeniu consideră că legea, după ce va fi promulgată de preşedinte, are mai multe vulnerabilitaţi care vor fi atacate la Curtea Constituţională.

Bancherii pregătesc contraatacul, anunţă Jurnalul Naţional. Cu armele pe masă, aceştia vor să îngrădească pe cât posibil aplicarea actului normative. Publicaţia aminteşte că şeful statului este obligat să o promulge sau, dacă vrea să o blocheze, să o trimită pe masa magistraţilor constituţionali.

Ziarul Financiar observă că, la aproape un an de la reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, preţurile la unele dintre acestea sunt în creştere. Uleiul şi zahărul s-au scumpit cu peste 20%. Indexul ZF nu are pretenţia de a fi un indicator statistic, este o cercetare simplă realizată lunar cu mijloace jurnalistice şi se bazează doar informaţii disponibile pe site-urile magazi nelor care vând şi online.

Bau Bau Bawab, titrează Gazeta Sporturilor. Rezervele lui Laurențiu Reghecampf au câştigat în faţa celor ale lui Marius Şumudică. Iordanianul Tha’er Bawab a marcat o dublă şi a adus Steaua, pentru a doua oară consecutiv, în finala Cupei Ligii.