Confidenţialitate

Prima pagină, 13 mai 2016

44 de rachete apără România, notează Adevărul. Scutul american de la Deveselu a devenit operaţional.  Şeful statului n-a fost prezent la inaugurare, dar, de la Cotroceni, unde l-a primit pe secretarul general NATO, Klaus Iohannis a subliniat că scutul antirachetă are un rol strict defensiv, adică Rusia n-ar trebui să aibă motive de îngrijorare.

Jurnalul Naţional aminteşte, de astăzi, că legea dării în plată intră în vigoare, iar toţi cei care nu-şi mai pot plăti ratele la bancă pentru creditele ipotecare făcute pot începe demersurile pentru predarea caselor. În realitate lucrurile sunt încă neclare pentru notari, care nu ştiu ce taxe să perceapă pentru aceste noi tranzacţii.

Potrivit Ziarului Financiar, băncile majorează la unison avansul pentru creditele ipotecare şi analizează variantele de a merge la Curtea Constituţională sau chiar la tribunalele internaţionale de arbritraj. La rândul lor, debitorii care vor să renunţe la locuinţe încep să se asocieze.

România Libere observă că, deşi economia este pe plus, nu avem motive de bucurie. Producţia internă nu a crescut odată cu cererea, ci pe stimularea exagerată a importurilor. Factorul principal este legat de stimularea fiscală, respectiv reducerea de TVA, care este una destul de agresivă.

Duelul titanilor, titrează Gazeta Sporturilor. Antrenorul român al ultimilor ani, Mircea Lucescu, şi cel mai mare jucător all-time, Gheorge Hagi, s-ar putea înfrunta- din vară – în Rusia. Lucescu ar avea un acord cu Zenit, pentru 6 milioane de euro, în vreme ce Hagi ar merge la Rubin pentru 4 milioane de euro, alături de Gică Popescu în funcţia de director sportiv.