Confidenţialitate

Prima pagină | 13 iullie 2018

Jurnalul Naţional consemnează că, în ultimele zile, tot mai mulţi medici trag un semnal de alarmă în legătură cu problemele de sănătate cauzate de inundaţii. Mai exact, din cauza deşeurilor aduse de apele ieşite din matcă, a hranei pregătite necorespunzător, a rozătoarelor și a insectelor care favorizează transmiterea infecţiilor, în timpul inundaţiilor pot lua naștere nenumărate boli, unele dintre ele fatale pentru locuitorii zonelor calamitate. În capul listei se află bolile infecţioase de tip hepatita A sau holera.

România Liberă scrie despre rable transformate în superbolizi. Într-o comună din Mehedinţi, în atelierul construit de un tânăr, o Dacie poate deveni un Lamborghini, iar un Mercedes din ’88 poate deveni un McLaren. Mircea Vladu, un mehedințean din comuna Corcova, care a construit de unul singur o mică fabrică auto în curtea casei sale. Pasiunea pentru a realiza mașinile unicat a avut-o din adolescență.

Ziarul Financiar a avut în luna mai un ritm de creştere sub cel din aprilie, iar temperarea avansului este încă un indiciu că performanţele din acest an ale economiei vor fi sensibil mai reduse faţă de cele din 2017. Toate prognozele au indicat, încă de la începutul anului, un 2018 mai slab decât 2017, lucru firesc, având în vedere creşterea economică neaşteptată, de 6,9%, de anul trecut. Dar datele dezamăgitoare din T1 au dus prognozele în jos, de la o creştere economică de 5%, în medie, avansată de economişti, la una de 3,4% – 3,8%. Doar guvernul încă mizează pe un avans de 6,1%, iar bugetul este costruit pe o creştere de 5,5%. În mai 2018 faţă de mai 2017, producţia industrială a avansat cu 1,2%, serie brută, dar a scăzut cu 0,4% pe date ajustate. În aprilie, faţă de aprilie 2017, creşterea fusese 3,5% brut şi 6,2% ajustat. Temperarea creşterii este mult mai vizibilă dacă comparăm creşterea de anul trecut cu cea din 2016.

Gazeta Sporturilor a aflat cum arată contractele tuturor titularilor de la Dinamo în cel mai sărac an al administrației conduse de Ionuț Negoiță. Cel mai bine plătit jucător al “câinilor”, Dan Nistor, câștigă 10.000 de euro pe lună, în timp ce rivalii de la FCSB nu au vreun titular care să încaseze mai puțin de 12.000 de euro lunar.