E oficial! Strategia Nimicului trece într-o etapă superioară, titrează Jurnalul Naţional. Dezvoltarea durabilă a României a ajuns la un deceniu de eșecuri. Suntem campionii strategiilor uitate în sertar. Planuri mărețe au rămas la stadiul de bune intenții. Deși avem o strategie pentru combaterea inundațiilor, țara este măturată de viituri aproape în fiecare an. Viteza de deplasare pe calea ferată este de nici 50 de kilometri pe oră, de două ori mai redusă decât în Marea Britanie sau Germania.
Ziarul Financiar consemnează că guvernul PSD a spart puşculiţa Finanţelor. Cheltuielile cu salariile în sectorul de stat au crescut în primele opt luni cu 25%, faţă de aceeaşi perioadă din 2017, potrivit execuţiei bugetului general consolidat. Mediul privat nu poate ţine pasul cu majorările de salarii operate în sectorul de stat, dar nu are de ales. Prin urmare, salariile în mediul privat vor creşte, dar totul se va traduce, în final, în inflaţie şi în scădere de competitivitate, ceea ce va lovi şi în cursul de schimb, cred reprezentanţii mediului de business.
Adevărul observă că lecţia tragediei din clubul Colectiv sau a blocului din sectorul 5, care s-a făcut scrum luna trecută, nu a fost însuşită de autorităţi. Un mare complex rezidenţial al Capitalei a fost dat recent în folosinţă, deşi nu are autorizaţie Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Proiectul este păstorit chiar de preşedintele Asociaţiei Dezvoltatorilor Imobiliari, Cătălin Grigore.
România Liberă consemnează că mii de persoane, în special elevi și liceeni din toată țara, au stabilit la Alba Iulia un nou record mondial – cea mai mare hartă a unei țări formate din oameni. În interiorul adunării a fost evidențiat numărul 100, având în vedere că în acest an se împlinește un secol de la Marea Unire din 1918.
Tenis cinic, titlul mare de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor. Simona Halep a abandonat, duminică, în turneul de tenis de la Beijing. Sportiva îşi vede interesu, încasează cecul de un milion de dolari, dar îşi dezamăgeşte tot mai mulţi fani, consideră publicaţia.