Cobai fără să ştie, titlul de pe prima pagină a ziarului Adevărul. Mai mulţi pacienţi cu boli psihiatrice au fost, fără să ştie, supuşi unor experimente medicale. Testele clinice erau folosite pentru introducerea pe piaţă a unor noi substanţe. De multe ori, şi rezultatele privind eficienţa medicamentelor erau trucate.
România Liberă observă că, an de an, CNADNR a preluat în administrare drumuri judeţene şi le-a adus, cu bani grei, la standard de drum naţional. Şefii de consilii judeţene au împuşcat doi iepuri dintr-un foc – au degrevat bugetul instituţiilor locale de banii pentru întreţinere şi apoi s-au lăudat, în campanile electorale, ca au modernizat respectivele şosele. Alegatorul de rând nu ştie că, de fapt, banii au provenit de la bugetul naţional. Schema a funcţionat ca unsă, indiferent de guvernare.
Jurnalul Naţional scrie că, în lipsa unor criterii clare, verificarea candidaţilor pentru alegerile locale este făcută de mântuială. Birourile electorale nu au acces la cazierul judiciar al candidaţilor şi nici la datele Agenţiei de Integritate, ceea ce face controlul o simplă formalitate. Cum cei care s-au înscris în cursa electorală au nevoie doar de o declaraţie pe propria răspundere, nimeni nu poate verifica exact informaţiile oferite.
Nu pare deloc atractivă repararea autostrăzii de 180 milioane de euro Sibiu – Orăştie, remarcă Ziarul Financiar. O singură ofertă a fost depusă pentru expertiza tehnică asupra lucrărilor făcute pentru lotul 3, unde 6 kilometri au fost afectaţi de alunecări de teren. Infiltraţiile au afectat fundaţia drumului care s-a dovedit prost executat.
Sub titlul Asta e România, Gazeta Sporturilor publică pe prima pagină fotografiile tricolorilor pentru Campionatul European de Fotbal. Anghel Iordănescu îi lasă acasă pe Maxim, Ropotan, Ivan, Hora şi Toşca. De astăzi, naţionala intră în cantonament la Mogoşoaia.