Confidenţialitate

Prima pagină | 1 februarie 2018

Adevărul publică pasaje din scrisoarea, devenit virală pe reţetele de socializare, în care jurnalista Miriam Soare mărturiseşte cum a fost diagnosticată greşit şi cum a primit un tratament care a agravat forma agresivă de cancer de sân de care suferă. Femeia vorbeşte şi despre birocraţia excesivă pe care nu a reuşit să o învingă, având în vedere că o parte din operaţii le-a făcut în sistemul privat, pe banii proprii, atunci când listele de aşteptare din sistemul de stat erau foarte lungi. Cazul arată, din nou, că sistemul de sănătate autohton nu e în sprijinul pacientului, ci parcă împotriva acestuia.

Potrivit României Libere, accidentul teribil de luni de la RADET Bucureşti, în urma căruia doi angajaţi ai regiei au murit, readuce în discuţie problemele uriaşe pe care le are sistemul centralizat de termoficare din Capitală. Drama este rezultatul unui lung şir de decizii administrative, care au adus RADET Bucureşti în pragul colapsului. Reţeaua de distribuţie pârâie din încheieturi, în condiţiile în care peste 80% din conductele de transport al căldurii sunt mai vechi de 20 de ani. Anul trecut, s-au înregistrat peste 1.800 de avarii.

Jurnalul Naţional notează că România este “campioană absolută” la CEDO. Datele statistice furnizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului plasează din nou ţara noastră pe un loc de frunte într-un clasament neonorant. În debutul anului, se află spre judecare la instanța de la Strasbourg 9.900 de cereri depuse de cetățeni români.

Ziarul Financiar scria că mai mult de 823.000 de români aveau anul trecut o asigurare Casco a maşinii, cu circa 5,5% mai mult decât în 2016, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Valoarea acestor poliţe s-a situat la circa 1,4 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că, în medie, prima ajunge la peste 400 de euro pe an. Tariful poliţei Casco depinde de marca autoturismului, vechimea, vârsta, domiciliul şoferului, dar şi de acoperirile incluse.

FCSB a rămas în poată cu un junior de 18 ani, notează Gazeta Sporturilor. Echipa l-a vândut pe Florin Niţă la Sparta Praga. În acest moment, singura variantă viabilă pentru echipa antrenată de Nicolae Dică este Andrei Vlad.