Guvernul a decis să acorde o primă de relocare pentru şomerii care îşi găsesc de lucru la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliu sau reşedinţă.
De ajutorul financiar vor beneficia persoanel ale căror venituri nete lunare nu depăşesc 5.000 de lei.
”Se acordă o primă de relocare persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea de domiciliu sau reşedinţă şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia”, informează Palatul Victoria.
Prima de relocare va fi acordată din bugetul asigurărilor de şomaj, iar cuantumul ei va reprezenta 75% din suma cheltuită de respectiva persoană pentru plata chiriei şi a utilităţilor, însă prima nu va putea depăşi 900 de lei, iar plata ei se va face lunar, pe o perioadă de 36 de luni.
Pentru ca o persoană să fie eligibilă pentru prima de relocare, aceasta trebuie să fie încadrată în muncă pentru cel puţin 12 luni.
”Prima de relocare se acordă la cerere şi nu se cumulează cu prima de încadrare sau cu prima de instalare, prevăzute în legislaţie”, precizează Executivul.
În septembrie, aminteşte News.ro, guvernul tehnocrat a decis acordarea unei prime de instalare de până la 15.500 de lei, acordate într-o singură tranşă, pentru persoanele care se mută la peste 50 de kilometri de casă, ca urmare a găsirii unui loc de muncă. De asemena, prima de încadrare se acordă persoanelor care îşi găsesc un loc de muncă la distanţă mai mare de 15 kilometri faţă de domiciliu, cuantumul ei variind în funcţie de distanţă.