Confidenţialitate

Prețurile la alimente, în creștere continuă. Unele produse au ajuns la cel mai mare nivel din ultimul deceniu | AUDIO

Prețurile la continuă să crească la nivel global. Sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Cea mai mare creștere s-a înregistrat luna trecută la ulei, potrivit agenției pentru alimentaţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Preţul uleiurilor vegetale a crescut la nivel mondial cu 4,2% în ianuarie, față de luna precedentă și a ajuns la un nivel record, din cauza deficitului de forţă de muncă şi a vremii nefavorabile.

S-au scumpit și lactatele, pentru a cincea lună la rând, cu aproape 2 procente și jumătate.

Și prețul porumbului a crescut cu aproape 4 procente, din cauza temerilor privind efectele secetei din America de Sud. În schimb, preţul grâului a scăzut cu 3%, în urma recoltelor ridicate din Australia şi Argentina.

Și carnea s-a scumpit în ianuarie, în timp ce prețul la zahăr a scăzut cu aproximativ 3 procente.

Preţurile mai ridicate la alimente au contribuit la majorarea inflaţiei. Agenția pentru Alimentație a Organizației Națiunilor Unite a avertizat că în ţările dependente de importuri costurile mai ridicate îi pun în pericol pe cei săraci.

Autor: Ani Sandu

Citește și: Producătorii de petrol anunță creșterea producției de țiței, pe fondul prețurilor tot mai mari la carburanți | AUDIO