Confidenţialitate

Preţurile confidențiale plătite de UE pentru vaccinurile anti-Covid, dezvăluite de un ministru belgian

Un ministru belgian a publicat online preţurile plătite de Comisia Europeană pentru vaccinurile anti-Covid, punând executivul de la Bruxelles într-o situaţie jenantă.

“Orice informaţie despre preţurile vaccinurilor este confidenţială, fiind o obligaţie foarte importantă”, a declarat Stefan De Keersmaecker, un purtător de cuvânt al Comisiei. Potrivit lui, confidenţialitatea “este în interesul societăţii, dar şi al negocierilor în curs cu alte companii, cu alţi dezvoltatori de vaccinuri”.

“Este o cerinţă contractuală” în cadrul comenzilor deja date companiilor farmaceutice, a adăugat Eric Mamer, un alt reprezentant al CE, potrivit căruia producătorii au obţinut respectarea acestei reguli în toată lumea.

Secretarul belgian de stat al Bugetului a publicat pe Twitter un tabel în care apar sumele promise de Guvernul său fabricanţilor pentru fiecare dintre cele şase vaccinuri comandate, cu preţul pe unitate practicat în UE.

Eva De Bleeker a şters rapid mesajul, dar capturi de ecran au început să se viralizeze.

Astfel, publicul a aflat că preţul pe unitate variază de la 1,78 de euro pentru o doză din vaccinul grupului suedez-britanic AstraZeneca, până la 18 dolari (adică 14,70 de euro) pentru cel al vaccinului american Moderna. UE a mai semnat contracte cu Sanofi/ GlaxoSmithKline (7,56 euro/doză), Johnson & Johnson (8,50 dolari), Curevac (10 euro) și Pfizer/ BioNTech (12 euro)

“Am vrut să fiu transparentă, poate prea transparentă”, a declarat aceasta, admiţându-și gafa în faţa deputaţilor belgieni.