Confidenţialitate

Prețul combustibilului a scăzut ușor în România, dar analiștii sunt precauți. „Să nu ne bucurăm prea devreme” | AUDIO

Litrul de motorină standard se apropie ușor de pragul de 7 lei. O nouă ieftinire de 4 bani a fost operată de comercianți marți. A scăzut ușor prețul și în cazul benzinei standard.

Un litru de motorină standard costă acum între 7lei și 6 bani și 7 lei și 20 de bani. Valori întâlnite în mai multe orașe din țară, potrivit platformei monitorulprețurilor.info.

Benzina standard pleacă în medie de la 6 lei și 63 de bani și ajunge la 6 lei și 74 de bani.

Șoferii se gândesc acum că vor vedea din nou un litru de motorină sub 7 lei. Însă analiștii nu sunt atât de optimiști, mai ales în contextul tulburărilor de pe pieța bancară din Statele Unite.

Analistul Economic Adrian Negrescu:

„Acum suntem la 73 de dolari pe baril însă toate estimările legate de evoluția petrolului pot să fie date peste cap de o realitate economică parcă tot mai tulbure pentru români. Ce înseamnă? E o veste bună până la urmă faptul că prețul carburanților a scăzut dar să nu ne bucurăm prea devreme pentru că, dincolo de ce se întâmplă la nivel internațional, necesarul de petrol pentru piața internă crește și din păcate importăm mai mult petrol decât o făceam acum un an de zile. Probabil în jurul sărbătorilor de Paște s-ar putea să vedem o schimbare a trendului, o creștere a prețului la rarburanți.”

Dacă anul trecut diferența dintre benzină și motorină era aproape de 1,5 lei, după cum notează Economica.net acum diferența a juns la 44 de bani pe litru.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Firmele de reparaţii auto care au achitat serviciile pe care Euroins şi City trebuia să le plătească cer autorităților începerea de urgență a plăților