La 3 luni și jumătate de la incidentul de la Onești, unde doi oameni sechestrați într-un apartament au fost uciși, iar șefii poliției din Bacău și din Onești au fost demiși, criminalul a fost trimis în judecată.
Gheorghe Moroșan va fi judecat pentru două fapte de lipsire de libertate, două de omor calificat și o faptă de tulburarea ordinii și liniștii publice. Alături de Moroșan va fi judecată și soția sa pentru complicitate la lipsire de libertate
Pe 1 martie, doi muncitori care evaluau un apartament din oraș pentru a fi renovat au fost omorâți de fostul proprietar, supărat că fusese evacuat. Moroșan i-a sechestrat mai întîi pe cei doi muncitori, după care a sunat la poliție, anunțând că a luat doi ostatici, pe care îi va omorî dacă hotărîrea judecătorească prin care a fost evacuat nu va fi anulată.
La fața locului au ajuns imediat forțe impresionante din poliție, jandarmi, pompieri, precum și un negociator. Negocierile au eșuat însă, iar lucrurile s-au precipitat. Moroșan i-a atacat pe cei doi ostatici, abia atunci poliția intrînd în acțiune.
Ușa metalică a cedat greu, iar până a fost spartă unul dintre ostatici era deja mort, fiind înjunghiat, iar cel de-al doilea era în stare gravă. A fost dus de urgență la spital, dar în cele din urmă și acesta a murit. Intervenția de la Onești a dus la demiterea șefilor IPJ Bacău și din Poliția Onești.
Claudia Toader