Confidenţialitate

Preşedinţii Statelor Unite

 

Părinţii Fondatori ai Statelor Unite sunt consideraţi reprezentanţii celor treisprezece colonii britanice din America de Nord care au condus Revoluţia Americană împotriva Coroanei Britanice şi au pus astfel bazele Statelor Unite ale Americii.

 

Termenul este folosit însă şi într-o accepţiune mai restrânsă, care se referă la cei care au semnat Declaraţia de Independenţă, în 1776.

 

În prezent, unii istorici consideră că dintre Părinţii Fondatori se disting şapte figuri cheie: John Adams, Benjamin Franklin, Alexander Hamilton, John Jay, Thomas Jefferson, James Madison, şi George Washington.

 

Preşedinţii Statelor Unite

 

George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite, a depus jurământul pe 30 aprilie 1789, la New York, la balconul palatului administrativ de pe Wall Street.

John Adams, un remarcabil filozof politic, a fost cel de-al doilea preşedinte al Statelor Unite, între 1797 şi 1801, după ce în mandatul lui George Washington a fost vice preşedinte.
Thomas Jefferson, unul dintre aşa-numiţii Părinţi Fondatori şi principal autor al Declaraţiei de Independenţă (1776), a fost cel de-al treilea preşedinte al SUA, între 1801 şi 1809.

James Madison, al patrulea preşedinte al Statelor Unite, între 1809 şi 1817, a avut o contribuţie majoră la ratificare Constituţiei. Alături de Alexander Hamilton şi John Jay, el a redactat “Documentele Federaliste”, o serie de scrisori-eseu care militau pentru ratificarea Constituţiei.

 

James Monroe a fost cel de-al cincilea preşedinte, între 1817 şi 1825, şi ultimul dintre preşedinţii care au făcut parte din grupul Părinţilor Fondatori.

John Quincy Adams  1825 – 1829
Andrew Jackson  1829 – 1837
Martin Van Buren  1837-1841
William Henry Harrison  1841
John Tyler 1841-1845
 James K. Polk  1845 – 1849
Zachary Taylor  1849 – 1850
Millard Fillmore  1850-1853
Franklin Pierce  1853-1857
James Buchanan  1857-1861
Abraham Lincoln  1861-1865
Andrew Johnson  1865-1869
Ulysses S. Grant  1869–1877
Rutherford B. Hayes  1877-1881
James Garfield  1877-1881
Chester A. Arthur  1881-1885
Grover Cleveland  1885-1889 şi 1893-1897
Benjamin Harrison  1889 – 1893
Grover Cleveland 1885-1889 şi 1893-1897
William McKinley 1897- 1901

Theodore Roosevelt  1901-1909
William Howard Taft  1909-1913
Woodrow Wilson  1913-1921
Warren G. Harding  1921-1923
Calvin Coolidge  1923-1929
Herbert Hoover  1929 – 1933
Franklin D. Roosevelt  1933-1945
Harry S. Truman  1945 – 1953
Dwight D. Eisenhower  1953-1961
John F. Kennedy  1961-1963
Lyndon B. Johnson  1963-1969
Richard M. Nixon  1969-1974
Gerald R. Ford  1974 – 1977
James Carter  1977 – 1981
Ronald Reagan  1981 – 1989
George H. W. Bush  1989-1993
William J. Clinton 1993-2001

George W. Bush  2001-2009
Barack Obama 2009 – 2017

(foto: Declaraţia de Independenţă, pictură de John Trumbull)