Confidenţialitate

Președinții Franței și Germaniei au marcat 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit duminică la Strasbourg cu omologul său german Frank-Walter Steinmeier.

Cei doi şefi de stat au marcat 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial şi totodată realipirea la Franţa a provinciilor Alsacia şi Lorena, cedate Germaniei după războiul franco-prusac din 1871, relatează DPA.

Preşedinţii au asistat, în catedrala din Strasbourg, la un concert din compoziţii ale germanului Ludwig van Beethoven şi ale francezului Claude Debussy.

Macron urmează să viziteze 11 departamente din estul şi nordul ţării; el va ajunge şi în locuri istorice legate de război, cum ar fi Verdun şi Reims, iar pe 10 noiembrie se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel la Compiegne, unde s-a semnat tratatul care a pus capăt conflagraţiei.

Seria de ceremonii comemorative se va încheia pe 11 noiembrie, la Paris, unde se vor întâlni aproximativ 60 de şefi de state şi de guverne.

Cu un an în urmă, Macron şi Steinmeier au inaugurat, în apropiere de oraşul Colmar din Alsacia, primul muzeu franco-german care comemorează milioanele de morţi din Primul Război Mondial, reaminteşte DPA, citată de Agerpres.