Confidenţialitate


Președinția Camerei Deputaților, dorită de primele trei partide parlamentare | AUDIO


Președinția Camerei Deputaților, dorită de primele trei partide parlamentare | AUDIO

Șefia Camerei Deputaților se anunță una dintre bătăile politice aprinse ale momentului.

Primele trei clasate în alegerile parlamentare își revendică deja funcția  sau pun condiții.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, marți seară, la TVR, că PSD ar putea avea candidaţi la conducerile ambelor Camere ale Parlamentului.  Decizia urmează să fie luată în Consiliul Politic Naţional.

El a admis că la şefia Camerei Deputaţilor ar putea candida tot el sau un alt coleg de partid, subliniind că PSD s-a schimbat.

Între timp, liberalii l-ar susține, potrivit unor surse politice, pentru a prelua șefia Camerei Deputaților, pe Ludovic Orban, care a demisionat la începutul săptămânii din postul de premier.

Din perspectiva celor care s-au clasat pe locul al treilea în alegerile parlamentare: președinția Camerei Deputaților ar trebuie să fie deținută de USR Plus, în situația în care președintele Klaus Iohannis va desemna un premier de la PNL.

Aceasta este o soluție luată în calcul a spus  ieri  președintele USR, Dan Barna.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Iulia Nagy

Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…