Confidenţialitate

Președintele turc a ațipit alături de omologul ucrainean | VIDEO

Aflat în vizită oficială la Kiev, președintele turc a apărut obosit la o conferință de presă susținută alături omologul său ucrainean.

Potrivit imaginilor surprinse de RT, Recep Tayyip Erdoğan nu s-a putut opri din căscat și a fost pe punctul de a adormi în câteva rânduri, în timp ce Petro Poroșenko li se adresa jurnaliștilor.

Prezența liderului de la Ankara în Ucraina apare în contextul tensiunilor dintre Turcia și SUA, ambele țări suspendându-și reciproc serviciile de viză.

În timpul discursului său, Recep Tayyip Erdoğan a criticat decizia inițială a administrației de la Washington, care a sancționat astfel reținerea unui diplomat în Turcia.