Confidenţialitate

Președintele SUA, Joe Biden, se întâlnește cu liderii Uniunii Europene, la Bruxelles, în iunie

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor avea o întrevedere cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, în iunie, la Bruxelles.

“Am plăcerea de a anunţa împreună cu Ursula von der Leyen un summit UE-SUA cu preşedintele american, Joe Biden, în cursul vizitei sale la Bruxelles, în iunie. Pentru reconstruirea unei alianţe puternice UE-SUA şi unificarea forţelor în combaterea Covid-19, în problema schimbărilor climatice, în domeniul securităţii şi în multilateralism”, a anunțat Charles Michel, într-o postare Twitter. De asemenea, şi şefa Comisiei Europene a vorbit despre o întrevedere cu liderul de la Casa Albă.

“Alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, voi fi avea bucuria de a-l întâmpina pe preşedintele Biden la Bruxelles, în cursul vizitei sale în Europa în iunie 2021. Avem multe de făcut împreună, de la schimbările climatice la situaţia medicală, de la comerţ şi multilateralism la provocări geopolitice”, a afirmat Ursula von der Leyen, tot pe Twitter.