Klaus Iohannis – președintele României – a convocat miercuri, 11 decembrie 2024, noul Parlament al țării, ales pe 1 decembrie în cadrul alegerilor parlamentare. Noul Parlament al României trebuie să fie prezentat la ora 14:00, la Palatul Parlamentului.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, transmite Administrația Prezidențială.
Care este rolul Parlamentului României și cum este format
Conform Constituției României, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”.
Parlamentul României este alcătuit din Camera Deputaților și Senat.
Cum se realizează alegerea Camerelor
„Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.
Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării”, arată Constituția țării noastre.
Care este durata mandatului Parlamentului
Conform Constituției României, „Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament”.
Sursa foto: Shutterstock