Președintele polonez Andrzej Duda a promulgat o lege ce a provocat temeri că ar putea fi folosită pentru a reduce la tăcere magistrații care se opun reformelor justiției implementate de partidul de guvernământ de la Varșovia, relatează site-ul agenției Dpa.
Proiectul de lege, propus de Partidul Lege și Justiție, aflat la guvernare din 2015, face parte dintr-un set de reforme ale justiției criticate de Uniunea Europeană.
Potrivit proiectului, judecătorii pot fi vizați de măsuri disciplinare, putând fi chiar demiși, pentru o serie de acțiuni, cum ar fi punerea la îndoială a legalității numirilor în posturile din sistemul judiciar.
Acest subiect a devenit unul intens disputat după ce Partidul Lege și Justiție a reformat Consiliul Național Judiciar, un organism responsabil pentru recomandarea judecătorilor numiți de președinte. Majoritatea membrilor acestui organism sunt selectați de politicieni, nu de judecători.
Curtea Supremă a hotărât că organismul reformat nu mai este independent, însă decizia a fost pusă la îndoială de către o altă instanță de rang superior.
Piotr Mueller, purtătorul de cuvânt al Guvernului, spune că noua lege „stabilizează sistemul de justiție al Poloniei”, în timp ce ministrul adjunct al Justiției, Michal Wojcik, a declarat că va „împiedica anarhia și haosul în sistemul judiciar”.
Proiectul de lege a fost criticat de, printre altele, Comisia de la Veneția, Curtea Supremă a Varșoviei, cât și departamentul juridic al Parlamentului Poloniei.