Confidenţialitate

Președintele Klaus Iohannis cheamă președinții partidelor care au intrat în Parlament la consultări pentru desemnarea unui nou premier

Consultări pentru desemnarea unui nou premier. Președintele Klaus Iohannis îi așteaptă, duminică, la Palatul Cotroceni pe președinții partidelor care au intrat în Parlament.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Administrația prezidențială anunță că președintele Klaus Iohannis i-a invitat la Palatul Cotroceni pe șefii partidelor și formațiunilor politice reprezentate în noul Parlament.
Consultările pentru desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru vor începe la ora 12:00.
Timp de jumătate de oră, Klaus Iohannis va sta de vorbă cu președinții partidelor pro-europene care vor forma Guvernul: adică PSD, PNL, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
La ora 12.30 este așteptat la discuții, George Simion, șeful Alianței pentru Unirea Românilor, iar între orele 13 și 14, vor avea loc consultările cu președinții USR, S.O.S. și POT.
După aceste discuții, președintele Klaus Iohannis va nominaliza un premier care trebuie apoi să-și constituie echipa de miniștri și programul de guvernarea cu care va merge în Parlament pentru votul de încredere.

Sursă foto: Inquam

Citește și: Noii senatori și deputați au depus jurământul în ședințe solemne ale Parlamentului | Audio