Confidenţialitate

Președintele Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Preşedintele Iohannis a aprobat începerea urmăririi penale împotriva  fostului ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu.

Fostul ministru este acuzat de procurorii anticorupție de  abuz în serviciu într-un nou dosar, Microsoft III.

În această cauză, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat luni, că i-a pus sub control judiciar pe Claudiu Ionuţ Florică şi pe Dinu Mihail Pescariu, reprezentanţi ai firmei D.Con-Net AG, pentru instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Claudiu Florică şi Dinu Pescariu sunt acuzaţi că i-ar fi dat aproape 2,2 milioane de euro fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu pentru ca firma lor să câştige la licitaţie, în 2009, un contract de închiriere de licenţe software.

Potrivit procurorilor, în contextul în care, în aprilie 2009, expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft ce fusese încheiat în 15 aprilie 2004, Gabriel Sandu, atunci ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a ales varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice.

În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare Ion Adrian Stănescu, fost consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) şi Andrei Săvulescu, fost director general la Direcţia pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din MCSI, ambii pentru acuzaţia de abuz în serviciu, precum şi Călin Tatomir, director general al Microsoft România la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu.