Președintele României, domnul Klaus Iohannis,a aprobat cererea de urmărire penală a lui Victor Vlad Grigorescu, fost ministru al Energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017. Acesta este acuzat de fals în declarații pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.