Șeful statului a atras atenția că România trebuie să fie pregătită pentru a face faţă valului patru al pandemiei de Covid.
Potrivit lui Klaus Iohannis, cea “mai sigură” cale pentru a încetini evoluția crizei sanitare este vaccinarea.
“Acest virus cu care ne confruntăm de atâtea luni a făcut şi continuă să facă victime. Deşi acum ne aflăm într-o perioadă cu un număr scăzut de infectări, trebuie să fim realişti. Pandemia nu s-a încheiat. Vedem în multe ţări o intensificare, aşa numitul val patru, şi România trebuie să fie, la rândul ei, pregătită pentru a-i face faţă. Cea mai sigură cale pentru a încetini această pandemie rămâne vaccinarea şi îi îndemn pe toţi care nu s-au vaccinat încă să meargă cu încredere să se vaccineze, pentru că efectele benefice de protejare împotriva Covid sunt certe şi demonstrate. Fiecare persoană în plus dacă se vaccinează contribuie cu responsabilitate la încheierea acestei grave crize sanitare”, a spus președintele, miercuri, la ceremonia de decorare a 45 de medici şi asistenţi medicali cu ocazia Zilei Naţionale a Ambulanţei.
Şeful statului şi-a reafirmat preocuparea pentru găsirea celor mai bune soluţii de reformare a domeniului sănătăţii, unul dintre cele mai greu încercate în această perioadă dramatică.
Preşedintele Iohannis a punctat şi importanţa combaterii dezinformării.
“O criză este un test de unitate. Lupta împotriva acestui virus agresiv ne-a pus şi în faţa unei alte lupte – cea cu dezinformarea, cu stigmatizarea, din păcate, inclusiv a personalului medical. Scopul celor care răspândesc dezinformări şi ştiri false este tocmai acela de a slăbi solidaritatea naţiunii noastre. Să nu le permitem să facă aşa ceva! Este important să conştientizăm ce oameni incredibili sunt cei care acţionează, dincolo de chemarea datoriei, în circumstanţe extraordinare, pentru a răspunde prompt în momentele de cumpănă din viaţa semenilor. Este deopotrivă necesar să ne amintim să fim solidari în faţa pandemiei şi să mergem mai departe împreună. Mă înclin cu recunoştinţă în faţa dumneavoastră şi vă încurajez să continuaţi în această nobilă misiune”, a afirmat Klaus Iohannis.
“Uneori, obosiţi după perioade foarte grele, lăsându-vă acasă familiile care, cu siguranţă, au nevoie de prezenţa şi sprijinul dumneavoastră, sunteţi gata mereu să salvaţi oameni. Sunteţi cei care duceţi permanent o luptă epuizantă contra cronometru, care de cele mai multe ori face diferenţa între viaţă şi moarte. Distincţiile oferite astăzi reprezintă recunoaşterea statului român pentru toate aceste sacrificii, pentru valorile fundamentale care vă ghidează vocaţia şi pentru modelele de urmat pe care le întruchipaţi”, a completat preşedintele, care le-a transmis recunoştinţă tuturor medicilor şi asistenţilor medicali ambulanţieri.
“Însemnătatea zilei de astăzi este cu atât mai mare cu cât în ultimul an şi jumătate eforturile dumneavoastră, ale întregului personal medical şi ale tuturor celor aflaţi în linia întâi au fost intensificate la maximum în contextul actual al pandemiei. Acum 18 luni, nimeni nu era pregătit pentru teribila perioadă care a urmat şi pentru criza sanitară fără precedent. În ciuda acestor provocări şi deşi sunteţi în prima linie, mereu expuşi riscului de infectare, dumneavoastră, personalul din serviciile de ambulanţă, v-aţi făcut datoria cu profesionalism, cu dăruire şi, cel mai important, cu grijă şi dragoste faţă de oamenii aflaţi în suferinţă. În tot acest timp, aţi reprezentat avanpostul în lupta cu virusul, fiind primii în contact cu pacienţii Covid. Dumneavoastră, salvatorii noştri, meritaţi respectul nostru! Mulţi dintre colegele şi colegii dumneavoastră şi-au pierdut viaţa în aceste circumstanţe teribile, făcându-şi cu devotament datoria faţă de cetăţenii noştri şi lor le omagiem astăzi amintirea”, a adăugat Klaus Iohannis.
“Ambulanţa românească are o istorie seculară, România fiind al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanţă după Olanda şi Austria, realizare care se datorează iniţiativei private şi strădaniei profesorului Nicolae Minovici. Anul acesta ţin să transmit un mesaj de încurajare şi apreciere pentru modul in care noi toţi, angajaţii Ambulanţei din România, am luptat cu pandemia de COVID-19, de la debut şi până în prezent. Nu vom uita niciodată sacrificiul colegilor noştri care şi-au pierdut viaţa în această pandemie şi în aceste momente aniversare un gând pios plin de recunoştinţă îl închinăm amintirii lor”, a declarat Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.