Președintele Klaus Iohannis invită luni partidele politice parlamentare la consultari pe tema legislației electorale.
Șeful statului vrea să discute cu liderii celor 7 formațiuni inclusiv despre legile promise, dar neadoptate, pentru simplificarea votării în străinătate, dar și despre cereririle Justiției de arestare a unor demnitari neaprobate de Parlament.
Consultările inițiate de președintele Klaus Iohannis vor dura 7 ore, fiecare partid având alocată câte o oră.
Întroducerea votului prin corespondență este unul din principalele subiecte de discuție. Încă de la alegerile prezidențiale din noiembrie, toate partidele s-au angajat că vor adopta o lege care să nu-i mai oblige pe sutele de mii de români din străinătate să stea cu orele la cozi imense pentru a putea vota la următoarele scrutine.
Pe agenda discuțiilor dintre președinte și liderii paridelor se vor mai afla ‘discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public’, a anunțat Președinția.