Alexandru Ioan Cuza este ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce fusese ales domn al Moldovei. Două principate, un singur domnitor și un pas major spre construirea unui stat național unitar român. La atâția ani distanță ne punem întrebarea ce înseamnă România pe harta lumii? Ce ne individualizează, ce ne dă identitate și valoare? Invitatul Mădălinei Dobrovolschi, președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, ne răspunde la întrebare.
Liviu Jicman: „Nu cred că trebuie să avem acest complex al unei imagini pe care trebuie s-o proiectăm în exterior”
Mădălina Dobrovolschi: Cum credeți că ar trebui să ne prezentăm noi, românii? Cum vedeți că ar fi caracteristicile acestea pe care ar trebui să le spunem pe toate vocile, inclusiv prin Institutul Cultural Român, ca parte din identitatea noastră culturală?
Liviu Jicman: „O să vă răspund foarte onest și o să spun că deși suntem într-o zi de sărbătoare, nu cred că trebuie să avem acest complex al unei imagini pe care trebuie s-o proiectăm în exterior. Cred că este foarte bine așa cum suntem și cred că această imagine – fie că este vorba de România, fie că este vorba de exteriorul țării – trebuie prezentată într-un mod realist. Nu trebuie să înfrumusețăm nimic din ceea ce suntem”.
Liviu Jicman: „Avem ce arăta, avem creatori extraordinari. Sigur, cum spuneam, cred că sunt abordări diferite și cred că de aceea a fost important și este important să urmăm o strategie”
Mădălina Dobrovolschi: Adică avem ce arăta fără să fie nevoie de cosmetizare.
Liviu Jicman: „Și aici în activitatea noastră, fac această paranteză: am încercat să separăm apele și am reluat începând de anul trecut programele de finanțare, programul Cantemir în care ne deschidem către toți operatorii culturali care vor să propună proiecte culturale care se organizează în străinătate lăsând pe de altă parte agenda pe care ICR prin structurile sale din străinătate sau prin cele de aici de la București le organizează să urmărească, totuși, câteva linii strategice și nu evenimente de dragul evenimentelor”.
Liviu Jicman: „Cred că este de investit în piața românească de artă astfel încât sau să avem o poziție și mai puternică pe plan internațional”
„Din această perspectivă, revenind la exemplul de mai devreme, bineînțeles că la Tokyo are sens să ne prezentăm altfel decât ne prezentăm la Roma, unde avem atâtea legături de limbă, de comunitate românească și de promixitate, până la urmă.
În ambele locuri este important să avem această acțiune, însă în spațiul Uniunii Europene cred că este și mai important să încurajăm colaborările directe între operatorii culturali din România, dintre artiști, iar lucrurile stau destul de bine.
Întotdeauna vom avea mai multe de făcut; evident că putem analiza fiecare domeniu în parte. Evident că nu este o surpriză pentru nimeni dacă spun că în domeniul cinematografiei chiar la nivel mondial, nu doar la nivel european, dar cu siguranță la nivel european cinematografia românească a fost și este un reper.
Că în ceea ce privește artele plastice, de asemenea, am avut diverse momente. Artiști foarte apreciați. Dar cred că este de investit în piața românească de artă astfel încât sau înainte să avem o poziție și mai puternică pe plan internațional, însă noi am încurajat prezența nu doar a artiștilor români în străinătate prin diverse expoziții, dar și participarea galeriilor românești la târgurile internaționale de artă, pentru că credem că este foarte important să intrăm pe aceste piețe. Fiecare domeniu poate fi analizat separat. Are dinamica sa, însă nu cred că avem motive să avem complexe”, a explicat Liviu Jicman la Europa FM.
Urmărește aici întreaga emisiune „Piața Victoriei” cu Mădălina Dobrovolschi
Sursa foto: Europa FM