Confidenţialitate


Preşedintele FRF: Trei scenarii despre reluarea meciurilor de fotbal în România


Preşedintele FRF: Trei scenarii despre reluarea meciurilor de fotbal în România

Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat vineri, că se lucrează la trei scenarii pentru reluarea meciurilor de fotbal. Liga 1 a fost suspendată din cauza epidemiei de coronavirus, la data de 12 martie.

Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal lucrează pregăteşte trei scenarii pentru reluarea campioanatelor de fotbal în ţara noastră. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a vorbit despre datele de 27 mai, 3 iunie şi 13 iunie.

„Plecăm de la principiul că fotbalul trebuie să-şi desemneze câştigătorul pe teren. Plecând de la acest principiu am stabilit trei obiective startegice pe care trebuie să le urmăm.

Primul este siguranţa şi sănătatea suporterilor, jucătorilor, staff-urilor şi tuturor persoanelor implicate în organizarea unei competiţii sportive.

Al doilea obiectiv este legat de sustenabilitatea financiară a cluburilor, care se traduce prin lichiditatea acestora şi care mai departe se răsfrânge asupra întregii economii a fotbalului.

Iar cel de-al treilea obiectiv este ca orice decizie pe care vom fi forţaţi să o luăm să producă cel mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile care participă într-o competiţie”, a spus Burleanu, conform Mediafax.

Potrivit acestuia, mai sunt de jucat opt etape din play-off, 12 etape din play-out, la nivelul Ligii I, câte 14 etape la nivelul ligilor a doua şi a treia şi mai sunt și semifinalele şi finala Cupei României pentru care este nevoie de alte trei date pentru a finaliza această competiţie.

În plus, trebuie organizat barajul de promovare din Liga a II-a în Liga I.

„În momentul de faţă lucrăm pe trei scenarii de reluare graduală a competiţiei, pe 27 mai, 13 iunie şi 13 iulie. Toate cele 53 de competiţii organizate astăzi în România, 52 de FRF şi una de LPF, toate acestea se vor amâna cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Trebuie să luăm în considerare că termenul oficial comunicat de UEFA tuturor federaţiilor naţionale de finalizare a campionatelor interne este data de 30 iunie”, a mai spus Burleanu.

Răzvan Burleranu a mai sus că în cazul în care competiţiile sportive nu se vor relua în luna iunie, cluburile din Liga 1 vor suferi pierderi financiare, ba mai multe unele echipe pot dispărea.

„Cele mai puternice campionate din Europa preconizează pierderi între 20 şi 25 la sută dacă competiţia nu se va relua. Acelaşi impact financiar mă aştept să-l înregistrăm şi la nivelul Ligii I, dacă nu se va relua în iunie, cel mai târziu. Îmi este teamă că dacă nu vom relua competiţia cel mai târziu în luna mai (n.r – iunie) nu vom mai găsi în România 14-16 cluburi profesioniste, atat în Liga I, cât şi în Liga a II-a la un loc.

Altfel spus, impactul economic al acestei crize poate fi dincolo de cel mai crunt coşmar. Şi chiar dacă unele cluburi vor avea capacitatea să se salveze în această vară, impactul acestei crize îl vom resimţi şi în următorii ani”, a mai declarat preşedintele FRF.

Liga I a fost suspendată la data de 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…