ACTUALIZARE: Președintele Franței, Francois Hollande, a dat de înțeles că Parisul își va schimba atitudinea față de aderarea României la spațiul Schengen, în primă fază cu aeroporturile. Francois Hollande a spus că trebuie purtate discuții la Bruxelles pentru a vedea “cum pot aduce aeroporturile românești o contribuție la Schengen”. Liderul de la Elysee a amintit în aceste sens de registrul cu numele pasagerilor, un proiect implemnetat de România, în premieră europeană. Un asftfel de proiect este esențial în contextul amenințărilor teroriste.
Până acum, Franța, OLanda și Germania s-au opus aderării României la Schengen.
Din 2011, România încearcă să adere la spațiul Schengen, dar, de fiecare dată, țara noastră s-a confruntat cu opoziția acestor state. Unul dintre scenarii prevedea aderarea României la Schengen pentru început a spațiului aerian, urmat de cel terestru.
La rândul său, președintele Iohannis a declarat că România se simte sprijinită acum de Franța, în chestiunea Schengen.
”În chestiunea Schengen, România e sprijinită de Franța. Am discutat astăzi cu președintele Hollande și cred că acest demers se înscrie într-un demers la nivel european”, a declarat Klaus Iohannis.
“România acționează ca un membru de facto al Spațiului Schengen. În acest sens, e în beneficiul Uniunii Europene ca România să vină cu expertiza ei în acest spațiu. Evident că din motive practice acest lucru nu se poate realiza probabil dintr-o dată. Așa cum a spus și presedintele Hollande, trebuie sa facem demersurile la Bruxelles pentru a beneficia toata lumea de securitatea aeroporturilor românești. Da, ne simțim sprijiniți de Franța!”, a adăugat Iohannis.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a fost primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis. Este prima vizită în România a unui președinte francez din ultimii 25 de ani.
Cei doi președinți au discutat mai bine de o oră.
”Sunt fericit că mă aflu aici. România nu e o țară ca oricare alta. Avem multe legături comune. Am impresia că mă aflu acasă”, a spus Francois Hollande la conferința de presă susținută împreună cu Klaus Iohannis.
La rândul său, președintele Iohannis a declarat că legătura dintre România și Franța este una specială. Klaus Iohannis a precizat că în cadrul discuţiilor au fost atinse şi “dosare sensibile”, invocând o abordare “foarte constructivă” privind aderarea României la spaţiul Schenegn.
Preşedintele Iohannis a mai spus că vizita preşedintelui Franţei este o “puternică reconfirmare” a relaţiei dintre cele două țări şi că, la finalul discuţiilor, se poate vorbi despre “un parteneriat strategic aprofundat”.
Marţi seară, Klaus Iohannis va oferi o cină oficială pentru preşedintele francez.
Cei doi președinți de stat se vor întâlni, din nou, la sfârștiul săptămânii la summit-ul european de la Bratislava.
Obiectivul vizitei lui Francois Hollande îl constituie dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-francez şi continuarea dialogului bilateral.
Potrivit Preşedinţiei, o atenţie deosebită va fi acordată dimensiunii economice, Franţa fiind al patrulea partener comercial al României şi al cincilea investitor în ţara noastră.
Aceasta este prima vizită în România a preşedintelui Francois Hollande. De altfel, este prima vizită în România a unui preşedinte francez după cea a lui Francois Mitterand din 1991.