O decizie în acest sens va fi luată în cadrul consiliului FIFA ce va avea loc în ianuarie 2017.
Gianni Infantino susține că 16 dintre cele 48 de echipe vor fi eliminate în urma unor meciuri de baraj programate înaintea fazei grupelor, în țara gazdă a turneului final. Restul competiției ar urma să se desfășoare după aceleași reguli ca pînă acum, cu 32 de echipe în faza grupelor și meciurile eliminatorii, începînd cu optimi de finală.
“FIFA vrea să dezvolte fotbalul în întreaga lume iar Cupa Mondială este cel mai mare eveniment sportiv al planetei. E mai mult decît o competiție, este un eveniment social”, crede Infantino.
În campania pentru alegerile care au desemnat noul conducător al forului mondial, Gianni Infantino propusese extinderea numărului de echipe de la Mondial la 40.