Confidenţialitate

Președintele executiv al AOPJNR, despre suprataxarea jocurilor de noroc: „E ca la înot, depinde de cât de ridicată este apa din bazin” | AUDIO

Suprataxarea jocurilor de noroc, pentru a aduce mai mulți bani la buget, va elimina de pe piață peste 200 de operatori mici și mijlocii, afirmă la Europa FM Cristian Pascu, președintele executiv al AOPJNR – Asociația Organizatorilor si Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.

Cristian Pascu, președintele executiv al AOPJNR: „E ca la înot, depinde de cât de ridicată este apa din bazin”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„E ca la înot, depinde de cât de ridicată este apa din bazin: pentru unii peste cap, pentru unii până la gât. Cei care sunt până la gât rămân cu bazinul gol, mai înoată. Ceilalți se îneacă. Cam așa este situația cu taxa aceasta forfetară. Noi la sloturi – cele 80.000 de aparate de slot machine existente pe piață – aici avem o taxă forfetară, nu avem taxa procentuală pe încasări astfel încât cel care face 5000 pe aparat să plătească diferențiat de cel care face, dau un exemplu – 10.000 pe aparat pe lună. Neavând această taxă în funcție de dimensiunea venitului, presiunea este mult mai mare pe cei mici și medii în momentul în care Guvernul vede și mărește fără studiu de impact taxa forfetară”, a explicat Cristian Pascu la Europa FM.

Cristian Pascu, președintele executiv al AOPJNR: „Sălile sunt goale, încasările sunt mici – noi plătim taxele trimestrial în avans”

Cristian Pascu spune că și anul trecut taxele pentru firmele care operează păcănele au fost mărite cu 30%, iar taxa de autorizare a crescut de la 20.000 la 70.000 de euro pe an.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Deci noi suntem în plin efect pe care îl resimțim de abia acum al măririlor de taxe de anul trecut. Sălile sunt goale, încasările sunt mici – noi plătim taxele trimestrial în avans. Este o problemă mare, nu toată lumea reușește să plătească trimestrul trei.

Trimestrul patru este cu semnul întrebării – dacă reușim să strângem taxele acestea mărite care sunt la nivel de 5100 de euro pe an de aparat, plus taxa de licență care s-a mărit brutal anul trecut de la 20.000 la 70.000 de eur și, care, afectează în mod foarte clar operatorii mici și mijlocii, cei mai mulți autohtoni”, a mai explicat la Europa FM Cristian Pascu.

Cristian Pascu, președintele executiv al AOPJNR: „Cei care lucrează la negru de abia așteaptă”

Piața neagră în domeniul jocurilor de noroc va înflori odată cu încă o suprataxare, avertizează reprezentantul AOPJNR – Asociația Organizatorilor si Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Nici nu vreau să mă gândesc: aruncă niște cifre astronomice ca și cum am fi o vacă de muls care nu mai are de unde da lapte. Cei care lucrează la negru de abia așteaptă și sunt cei mari care vin cu bani de afară, care vor rămâne sigur pe piață”, a spus Cristian Pascu.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Maghiarii își fac cumpărăturile în România din cauza prețurilor mari la alimente din Ungaria | AUDIO