Confidenţialitate

Președintele Europol a explicat cum e posibil ca interlopii să coordoneze grupări din închisoare | AUDIO

Președintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica, spune că este important și  cum se finalizează acțiunile masive de astăzi: dacă cei ridicați de poliție vor fi trimiși sau nu în judecată și apoi dacă vor fi condamnați sau nu.

Vă reamintim, cel mai important dosar de trafic de persoane, Țăndărei, s-a finalizat cu neinculparea majorității suspecților în România, în ciuda probelor adunate ani întregi de investigatorii britanici.

Potrivit DIICOT, unii dintre membri grupărilor criminale au creat rețele de trafic din pușcărie, asta pentru că, potrivit președintelui sindicatului Europol, nu sunt suficienți polițiști de penitenciare care să-i supravegheze pe deținuți:

„Vorbim despre acces la internet, dar trebuie să ne gândim că și în penitenciare avem câte un polițist la 50 sau la 100 de persoane pe care trebuie să le supravegheze, e aproape imposibil. La nivelul fiecărui județ avem între 15 și 20 de grupări infracționale, dacă ne uităm la resursa umană, avem, de cele mai multe ori, între 10 și 30 de polițiști care gestionează activitatea acestor grupări. (…)

E clar că nu au fost alocate fonduri în această direcție. (…) Structurile de combatere a criminalității organizate, în fiecare județ, pe linia de trafic de persoane, avem între 1 și 5 polițiști.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.