Președintele Consiliuliu Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu va fi audiat astăzi la DNA. Procurorii i-au percheziționat locuința, iar anchetatorii au ajuns și acasă la membri ai familiei lui Iulian Dumitrescu. Acesta e suspectat, alături de alte persoane de luare de mită și fals în declarații.
Ancheta DNA vizează modul în care a fost acordat contractul pentru realizarea centurii Mizil, spun surse judiciare citate de G4Media.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, e suspectat de luare de mită și fals în declarații. Și sora acestuia ar fi implicată. Potrivit acelorași surse, aceasta ar fi intermediat mita.
Procurorii au percheziționat locuințele celor doi și reședința din București a lui Iulian Dumitrescu. Este vorba despre un apartament de 800 de metri pătrați în cartierul Stejarii din nordul Capitalei, pentru care acesta plătește o chirie lunară de 6000 de euro, scrie G4Media.
Iulian Dumitrescu confirmă acţiunea anchetatorilor şi spune că va colabora cu aceşti. El spune că nu se va ascunde în spatele niciunei funcţii politice sau administrative.
În vârstă de 51 de ani, Iulian Dumitrescu este președinte al Consiliului Județean Prahova din 2020 și în prezent ocupă una din cele 4 funcții de prim-vicepreședinți ai PNL.
A fost timp de două mandate senator, iar în 2021, numele lui a apărut în stenogramele DNA în timp ce solicita anumite favoruri ministrului Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă.
Reacția președintelui Iohannis: „[…] trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane, și politice, dacă apar niște semnale clare”
Președintele Klaus Iohannis a spus că nu crede că imaginea partidului PNL va fi afectată din cauza verificărilor DNA la care este supus președintele CJ Prahova.
„Nu cred că afectează semnificativ, fiindcă aceste chestiuni nu se îndreaptă, cel puțin din câte am înțeles din știri, spre activitatea politică și spre activitatea economică. Și aici fiecare trebuie să răspundă dacă este întrebat de procuror. Nu îmi imaginez că va avea o astfel de acțiune vreo implicare politică semnificativă. Sigur, vor fi unii care vor încerca să facă legături, dar trebuie să admitem faptul că procurorii au tot dreptul să verifice persoane, și politice, dacă apar niște semnale clare”, a declarat președintele Iohannis.
Sursa foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos