Președintele interimar al Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a declarat că decizia Curții privind abuzul în serviciu se aplică pentru viitor. În plus, oficialul a adăugat că nu s-a pus problema dezincriminării abuzului în serviciu.
”Decizia mult așteptată a fost luată în unanimitate. Este o decizie parțială. Se admite contestația și se declară că sintagma ”în mod defectuos” din 246 și din 297 din Codul penal se înțelege ”prin încălcarea legii”. Deci nu în mod defectuos, ci prin încălcarea legii. Celelalte critici au fost respinse, inclusiv la 13 indice 2, din legea 78/2000”, a declarat Valer Dorneanu, citat de Mediafax.
Valer Dorneanu a ținut să precizeze că nu a fost vorba de o dezincriminare a abuzului în serviciu.
”Nu, doamne ferește. În toată discuția care a fost până acum nu s-a pus problema dezincriminării. Decizia noastră se aplică pentru viitor, de la data publicării. Abuzul în serviciu rămâne, dar rămâne definit cu această mențiune, ”prin încălcarea legii”, a mai spus Valer Dorneanu.
Acesta a mai precizat că niciun dosar nu va fi afectat de decizia Curții Constituționale.
Judecătorii Curții Constituționale au stabilit cu unanimitate de voturi că infracțiunea de abuz în serviciu este parțial neconstituțională.
Mai exact, Curtea Constituţională a decis că definiţia abuzului în serviciu este constituţională în măsura în care ”executarea defectuaosă a atribuţiilor de serviciu” din definiţia din Codul Penal înseamnă ”încălcarea legii”.
Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii ”constată că dispozițiile art 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma ‘îndeplinește în mod defectuos’ din cuprinsul acestora se înțelege ‘îndeplinește prin încălcarea legii’ ”.
De asemenea, judecătorii au constatat că articolul 13 din legea nr. 79/2000 este constituțional în raport cu criticile formulate.
Articolul 297 din Codul Penal: ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Articolul 13(2) din Legea nr.78/2000: ”în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.