Confidenţialitate

Președintele a promulgat legea privind salarizarea personalului bugetar

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea de aprobare a OUG nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit legii, s-au mărit grilele de salarizare pe anumite domenii şi au fost stabilite majorări de salarii pentru directori din deconcentrate, personalul din Consiliul Concurenţei, angajaţi ai Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, ANI.

De asemenea, orele suplimentare efectuate de poliţişti vor fi plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%. Jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, iar medicii, asistentele, şoferii de ambulanţe vor intra de la 1 martie pe grila de salarizare din 2022.

Cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018.

Pentru personalul didactic şi nedidactic din instituţiile de învăţământ superior, consiliile de administraţie pot stabili salarii diferenţiate, cu o creştere de până la 30% a salariului de bază deţinut, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii.

Salariul de bază al managerului de spital cu peste 400 de paturi şi al managerului general va fi cel puţin egal cu salariul de bază al directorului medical majorat cu 10%.

Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.

În cazul misiunilor de asigurare şi restabilire a ordinii publice, de combatere a infracţionalităţii în zona de responsabilitate teritorială, membrii grupelor de intervenţie, precum şi cei care sunt desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în cadrul grupelor de intervenţie la unităţile unde funcţiile prevăzute în statele de organizare nu sunt încadrate beneficiază de o indemnizaţie de 10% din solda de funcţie.

Pentru personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi Secretariatului General al Guvernului, care desfăşoară activităţi de reprezentare a interesului instituţiilor statului în relaţia cu terţii, se acordă o majorare de 15% a salariului de bază.

Funcţionarii publici din ministere, aparatul Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Justiţiei, din deconcentrate, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Începând cu drepturile salariale aferente lunii martie, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’ se majorează cu 100%.