Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus în Parlamentul European că se vor folosi bani din bugetul european pentru „a cumpăra și pentru a livra echipament militar” ca ajutor pentru Ucraina.
Ursula von der Leyen a anunțat că pentru prima dată se folosește bugetul european „pentru a achiziționa și livra echipament militar unei țări care este atacată”, cu o promisiune de 500 de milioane de euro, precum și o sumă suplimentară de 500 de milioane de euro pentru ajutor umanitar.
„Bărbați, femei, copii mor pentru că Vladimir Putin a decis că aceștia nu au dreptul să existe. Iar noi nu vom accepta asta sub nicio formă. Dacă Vladimir Putin vrea să dezbine Uniunea Europeană, va primit exact opusul. Protejarea libertărții vine cu un preț, dar este un preț pe care suntem dispuți să-l plătim. Pentru că acestea sunt principiile noastre”, a spus Ursula von der Leyen.
Sursa foto: Profimedia / AFP
Citește și: Josep Borrell a avertizat că Republica Moldova și Georgia ar putea fi următoarele victime ale Rusiei | AUDIO