Confidenţialitate


Prescripția, pe înțelesul tuturor. Cum vor scăpa inculpații de acuzații din cauza unui vid legislativ ce există încă din 2018 | AUDIO


Prescripția, pe înțelesul tuturor. Cum vor scăpa inculpații de acuzații din cauza unui vid legislativ ce există încă din 2018 | AUDIO

Societatea civilă este revoltată în contextul în care mii de inculpați ar putea scăpa de dosare și implicit de pedepse. În urma deciziei de marți a Înaltei Curți de Casație și Justiție, termenul de prescripție a faptelor din dosarele penale înregistrate din 2018 încoace se reduce practic cu 4 ani, explică la Europa FM jurnalistul Liviu Avram.

În acest fel, inculpați cercetați pentru corupție, fals, evaziune fiscală, contrabandă dar și viol sau trafic de persoane vor scăpa de acuzații.

Prescripția este intervalul de timp, stabilit prin lege, pentru fiecare infracțiune în parte, pe care magistrații îl au pentru a dovedi, cu probe, vinovăția unui infractor. Conform vechiului cod penal, de până în 2014, acest interval de timp putea fi resetat la zero în urma oricărui act făcut de procuror și comunicat inculpatului, explică jurnalistul Liviu Avram.

În noul cod penal acest lucru se întâmplă în urma oricărui act făcut de procuror, chiar dacă nu e comunicat inculpatului.

Sesizată în privința acestui aspect, Curtea Constituțională a stabilit în 2018 că prevederea nu e corectă și s-a pronunțat în favoarea reglementărilor din vechiul cod penal.

Astfel, din 2018 și până acum, instanțele au aplicat vechea prevedere, respectiv că prescripția o ia de la zero după orice act comunicat suspectului considerând că decizia CCR ține loc de lege. Anul acesta însă, curtea a precizat că vreme de 4 ani am avut vid legislativ în privința prevederilor legale care întrerup cursul prescripției.

Jurnalistul Liviu Avram:

„Deciziile interpretative țin loc de lege, deciziile simple ale CCR operează ca radiera, șterge, și dacă legiuitorul nu pune nimic în loc, avem vid legislativ. Dacă cineva a comis o faptă în 2014 și avea prescripția de 8 ani, orice act a fost făcut din 2018 încoace nu a mai întrerupt cursul prescripției și anul ăsta scapă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Tragedia nu e că scapă VIP-urile acuzate de corupție, mai explică jurnalistul Liviu Avram:

„E plină presa cu Elena Udrea, cu Popoviciu, cu toți șmecherii ăștia de care auzim de ani și ani de zile, dar tragedia maximă nu este acolo. E la cetățenii simpli, care suferă în urma acestor decizii că văd că cel care i-a furat, i-a dat în cap, care i-a omorât pe cineva drag nu mai poate fi pedepsit.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Mulți inculpați vor scăpa de acuzații sau condamnare ca urmare a prescrierii faptelor

Printre cei care scapă de pedeapsă se află și Mihai Chirica, primarul Iașiului, trimis în judecată anul trecut pentru abuz în serviciu pentru fapte petrecute în 2013.

Afaceristul Nelu Iordache ar putea fi un alt beneficiar al deciziei. A fost condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare la instanța de fond, pentru evaziune fiscală și delapidare.

Un alt dosar aflat încă în judecată, suspendat în așteptarea deciziei ÎCCJ, este cel al fostului deputat Marin Anton, condamnat în 2021 la 5 ani de închisoare pentru că a primit în 2009 o mită de 5,3 milioane de euro.

Elena Udrea, judecată în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009 și în dosarul Hidroelectrica unde este acuzată de trafic de influență și spălare de bani, ar putea să scape de aceste acuzații, iar dosarele să fie închise. Fostul ministru inspășește o pedeapsă de 6 ani în dosarul Gala Bute. În acest dosar Elena Udrea nu a invocate prescrierea faptelor.

Foto: Shutterstock

Citește și: Proiectele de lege ale Justiției nu rezolvă plecarea oamenilor din sistem. „Nu există un stimulent financiar. Pensia este mai mare decât salariul” | AUDIO


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…