Confidenţialitate

Presa turcă, redusă din ce în ce mai mult la tăcere

În Turcia,  continuă epurarea celor acuzați că au contribuit la încercarea de lovitură de stat din 15 iulie. Regimul condus de Tayip Erdogan a ordonat închiderea a 45 de ziare și 16 canale de televiziune, au anunțat ieri autoritățile de la Ankara. Încă 47 de jurnaliști vor fi arestați, potrivit agenției de știri Reuters. De asemenea, 149 de generali și amirali ai armatei turce au fost demiși pentru implicare în lovitura de stat.

 

Trei agenții de presă, 16 canale de televiziune, 23 posturi radio, 15 reviste, 29 de edituri și 45 de ziare, la nivel național dar și local, au fost închise în Turcia după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie. Au fost închise inclusiv agenția de presă Cihan, televiziunea prokurdă IMC TV și cotidianul de opoziție Taraf, după cum notează France Presse

Motivul dat de autorități: instituțiile media s-ar fi implicat în susținerea puciului.

De asemenea, se vorbește despre arestarea a încă 47 de jurnaliști care lucrează pentru ziarul Zaman, publicație preluată încă din martie sub tutela statului turc, dar care e bănuită că ar avea în continuare legături cu predicatorul Fethullah Gulen. Printre persoanele căutate de justiție se află și un fost redactor șef al ziarului. De la puciul eșuat din 15-16 iulie, autoritățile turce au suspendat, reținut sau investigat peste 60.000 de militari, polițiști, judecători, profesori și funcționari publici. Între timp, armata anunță că la încercarea de lovitură de stat au participat 1,5% dintre militarii săi – ceea  ce înseamnă peste 8.600 de soldați. În aer au fost ridicate 24 de avioane de luptă, 37 de elicoptere, iar pe străzi au fost scoase 37 de tancuri și peste 240 de vehicule blindate.