Protestele de aseară din Capitală și alte mari orașe sunt relatate și în presa internațională. AFP, Reuters, The Associated Press descriu manifestațiile și prezintă motivele celor care au ieșit din nou în stradă.
AFP scrie că manifestabţii au strigat ”Demisia” si ”Nu vrem o naţiune de hoţi!” în faţa sediului Guvernului şi au agitat steagurile României şi Uniunii Europene.
”N-au înţeles nimic din cererile noastre din februarie, încearcă din nou să legalizeze furtul”, a declarat Cristina Bota, o manifestantă.
Potrivit The Associated Press, peste 1.000 de persoane au manifestat în faţa Guvernului, cu steaguri NATO şi ale Statelor Unite pe lângă ale României şi Uniunii Europene şi au strigat ”Trebuie să apărăm ţara de hoţi!”.
La un moment dat, la mitingul de la Bucureşti s-a cântat imnul naţional cu luminile de la telefoane aprinse.
România este considerată unul dintre cele mai corupte state europene, iar Bruxellesul ţine sistemul judiciar român sub o monitorizare specială, scrie Reuters. Agentia de presă scrie ca peste 1.000 de oameni au protestat în Piaţa Victoriei, ”epicentrul” protestelor anterioare. În alte oraşe din ţară au manifestat, de asemenea, sute de persoane.