Confidenţialitate

Presa chineză anunță întoarcerea lui Dan Petrescu

Disputa în privința plecării lui Dan Petrescu de pe banca tehnică a lui CFR Cluj se întețește, după ce ardelenii au ratat duminică seară ocazia de a reveni pe primul loc în Liga 1, în urma remizei: 1-1 cu rivala FCSB – a 4-a cu același scor din acest sezon.

Presa din China anunță că antrenorul român se va întoarce din vară în campionatul acestei țări, unde a mai pregătit echipa Jiangsu Suning.

El s-ar fi înțeles deja cu Guizhou Henfeng, pe care ar urma să o preia peste o lună.

Guizhou este antrenată de spaniolul Gregorio Manzano, iar după 8 etape se află pe locul al 15-lea, cu o victorie și 7 înfrângeri.

Totuși, conducătorii lui CFR Cluj insistă asupra rămâneri lui Petrescu. Președintele clubului, Iuliu Mureșan a declarat la “Pro X” că 100% nu va fi schimbat tehnicianul, care nu a avut ca obiectiv câștigarea titlului.

Amintim, oficialii clujenilor sunt renumiți pentru inconsecvență, după ce au mai concediat câțiva antrenori, la foarte scurt timp după ce au spus că nici nu iau în calcul această variantă.

Cu trei etape înaintea finalului de campionat, CFR Cluj este la două puncte în spatele liderei FCSB și are și un golaveraj mai slab.

Runda a 7-a se va încheia luni. La ora 18:00, în play-out, începe meciul dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Dinamo, iar de la 20:45, în play-off, Astra Giurgiu o primește pe CSMS Iași.

Despre lupta pentru titlu se va discuta și la “Tribuna Zero”, la Europa FM.

Invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia de la ora 21:00, va fi președintele de imagine al FCSB, Helmut Duckadam.