Filmul „Oppenheimer” a câştigat trofeul pentru cel mai bun film aseară la Londra, la gala premiilor BAFTA. S-a impus, de asemenea, la categoriile „cea mai bună regie”, „cel mai bun actor în rol principal” și alte 4 premii. Filmul „Barbie” nu a obținut niciun trofeu.
„Oppenheimer”, marele câştigător al galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii, a triumfat la şapte categorii, printre care „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (premiu atribuit lui Christopher Nolan) şi „cel mai bun actor în rol principal” (obtinut de Cillian Murphy). „Cel mai bun actor în rol secundar” (Robert Downey Jr.), „cel mai bun montaj”, „cea mai bună imagine” şi „cea mai bună coloană sonoră”.
Cillian Murphy a spus emoționat în discursul său; „Vă mulţumesc că aţi văzut în mine ceva ce eu nu am văzut în mine însumi”.
Emma Stone a fost desemnat cea mai bună actriță într-un rol principal pentru pelicula „Poor Things”.
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a revenit lui Da’Vine Joy Randolph pentru interpretarea din comedia The Holdovers.
Filmul „Barbie” nu a obtinut niciun premiu.
Invitat de onoare la gală a fost Prințul William, în calitate de președinte al Academiei Britanice de Film şi Artă. El a sosit fără soția sa, printesa Kate, care se recuperează după o operație abdominală suferită luna trecută.
Cea de-a 77-a ediţie a galei premiilor BAFTA s-a desfăşurat la Royal Festival Hall din Londra şi a fost prezentată de actorul scoţian David Tennant.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Premiile BAFTA 2024: Filmul „Oppenheimer”, despre inventatorul bombei atomice, a primit cele mai multe nominalizări | AUDIO