Confidenţialitate

Premierul Viorica Dăncilă a întârziat la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene

Premierul Viorica Dăncilă a ratat întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, sosit în România la summitul Inițiativa celor Trei Mări.

Într-o precizare postată pe site-ul Guvernului, se arată că serviciul de protocol a fost informat de Reprezentanța Delegației Comisiei Europene în România că aeronava președintelui Juncker urma să aterizeze pe Aeroportul Băneasa, la ora 18.30.

Premierul Viorica Dăncilă a plecat cu o ora mai devreme de la Palatul Victoria spre aeroport, dar, cu 50 de minute înainte, directorul Aeroportului a informat Protocolul că avionul s-ar putea să aterizeze mai devreme.

Cînd Viorica Dăncilă a ajuns la Băneasa, delegația președintelui Comisiei Europene nu a mai așteptat-o: coloana oficială preluată de SPP se îndrepta deja spre hotel.

Guvernul a precizat că întâlnirea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de la aeroport, nu a mai avut loc deoarece aeronava cu care a venit în România şeful CE a aterizat mai devreme de ora anunţată, iar Serviciul de Protecţie şi Pază a preluat delegaţia oficialului european şi a plecat spre hotelul unde urma să fie cazat Juncker.

“Protocolul Guvernului României a fost informat de Reprezentanţa Delegaţiei Comisiei Europene în România că aeronava cu care se deplasează în România preşedintele CE Jean-Claude Juncker va ateriza pe Aeroportul Băneasa la ora 18,30, informaţii confirmate de documentele oficiale primite de la Bruxelles. Premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17,30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa. La ora 17,40, Protocolul Guvernului a fost anunţat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România preşedintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunţată iniţial. La ora 18,00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa. Însă, SPP a preluat în coloană oficială delegaţia preşedintelui Comisiei Europene de la scara avionului şi a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată”, precizează Executivul, într-un comunicat de presă.