Confidenţialitate

Premierul Victor Ponta pleacă din nou în Turcia pentru a se opera

         Premierul Victor Ponta pleacă miercuri dimineață din nou în Turcia pentru a se opera a doua oară la genunchi.

Surse oficiale citate de agenția Mediafax susțin că șeful Executivului va petrece în spital numai câteva zile, până pe 1 august.

De la acea dată și până pe 17 august, premierul nu-și reia atribuțiile, ci va intra în concediu – perioadă în care interimatul va fi asigurat tot de vicepremierul Gabriel Oprea.

 

Surse din Guvern au precizat că Victor Ponta va pleca în Turcia, unde va fi supus pentru a doua oară unei operAţii la genunchi.

După intervenție, premierul va pleca în vacanţă până pe 17 august, vacanţă pe care este posibil să o petreacă chiar în România.

Victor Ponta își anunțase această vizită în Turcia încă de săptămâna trecută când declara că trebuie să se opereze din nou, însă de această dată nu mai este atât de grav.

În perioada concediului de odihnă – adică între 1 și 17 august – premierul îl va delega pe Gabriel Oprea să îi ţină locul .

Surse oficiale citate de Mediafax susțin că de această dată interimatul nu mai trebuie aprobat de președintele Klaus Iohannis pentru că la Palatul Victoria nu au loc ședințe de Guvern, Executivul fiind în vacanță.