Premierul Mihai Tudose nu se simte vizat de proteste, el declarându-le jurnaliştilor, luni, la Parlament, că legile justiţiei, precum şi Codul fiscal sunt în Parlament.
”Legile justiţiei sunt în Parlament, deci nu răspund eu ca şi Guvern. În ceea ce priveşte modificările din Codul Fiscal, îşi urmează cursul, sunt în Parlament. (…) Eu m-am uitat şi eu la televizor aseară. Eu n-am văzut vreo palmă din aia mare cu fiscalitatea”
, a afirmat premierul.
Mihai Tudose a spus că, din ceea ce a văzut în stradă, a înţeles că trebuie să continue şi a avut o discuţie cu ministrul Finanţelor să explice mai bine, mai des ce se întâmplă: ”că nu scade leafa nimănui din sectorul privat, cu atât mai puţin la stat, cu câteva excepţii – cei care au avut acum, când stăm de vorbă, şi lucrau la stat nişte salarii extraordinar de mari”.
Premierul a susţinut că acum nu se pune problema unei remanieri.
El a mai declarat că proiectul bugetului de stat pe anul 2018 va fi aprobat abia săptămâna viitoare în Guvern.
În urmă cu zece zile, în 17 noiembrie, premierul Tudose declara, la Băile Herculane, că proiectul bugetului de stat pentru anul 2018 va fi gata în maximum zece zile şi, odată cu acesta, va fi aprobată şi hotărârea de Guvern pentru creşterea salariului minim brut.
”Salariul minim pe economie va fi majorat de la 1 ianuarie. (Creşterea – n.r.) va fi prinsă în buget, va intra cu 1 ianuarie în vigoare. HG va fi dată odată cu proiectul de buget. În zece zile maxim”, a afirmat atunci premierul.