România nu va ajunge din nou în scenariul stării de urgenţă, anunţă Ludovic Orban.
Premierul spune că acum situaţia pandemică este sub control, aşa că un asfel de scenariu nu se justifică.
Ministerul Sănătăţii a anunţat joi că va recomanda prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate aproape 1.400 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 35 de decese, în timp ce bilanțul total al infecțiilor a trecut pragul de 100 de mii.
Nu există un astfel de scenariu. De 5 săptămâni am oprit creșterea numărului de infectări, ba chiar am avut timp de două săptămâni o ușoară descreștere a numărului de cazuri.