Într-un interviu acordat cotidianului El Pais, premierul spaniol spune că o declarație unilaterală de independență a Cataloniei nu va avea vreun efect.
Mariano Rajoy nu exclude suspendarea autonomiei regiunii separatiste.
Liderul guvernului de la Madrid a respins orice mediere pentru rezolvarea crizei, cea mai gravă din ultimele decenii.
Demonstrațiile au urmat controversatului referendum organizat, duminica trecută, de autoritățile catalane.
Declarată ilegală de Curtea Constituțională a Spaniei, consultarea populară a fost marcată de un răspuns violent al polițiștilor trimiși în regiune de guvernul central.
Peste 900 de civili și în jur de 30 de agenți ai forțelor de ordine au fost răniți.
Madridul și-a cerut, vineri, scuze publice pentru modul în care a fost gestionată situația.
Numeroase companii îşi anunță plecarea din regiunea catalană pe fondul incertitudinii politice.
Fundația Caixa, care controlează una dintre cele mai mari bănci din Spania, a anunțat că își transferă sediul la Palma de Mallorca.
Fondul Monetar Internaţional a avertizat că actuala situaţie riscă să afecteze încrederea în economia Spaniei.
Marți, este aşteptat un discurs al liderului catalan, Carles Puigdemont, pe fondul speculațiilor că va face anunţul unei declaraţii unilaterale de independență.
Rezultatele finale au arătat că 90% din cele 2,3 milioane de persoane care au votat au susținut secesiunea. Prezența a fost de 43%. Unele urne de vot au fost confiscate de poliția spaniolă, la ordinele guvernului de la Madrid.