Confidenţialitate

Premierul Siriei, Riad Hijab, a fugit din țară și s-a alăturat opoziției

Numit în funcție în urmă cu două luni, el este demnitarul cu cel mai înalt rang care abandonează regimul condus de Bashar al Assad.

În ultimele zile, asediul trupelor guvernamentale asupra Alepului, al doilea oraș ca mărime din Siria, a făcut numeroase victime – printre ele, așa cum arată imagini difuzate de televiziunile occidentale, copii de opt ani sau chiar mai puțin. De anul trecut încoace, peste 20 de mii de oameni au fost uciși în conflictul dintre rebelii antiguvernamentali și trupele fidele încă președintelui bashar al Assad. Purtătorul de cuvînt al premierului fugar, Riad Hijab, susține că acesta s-ar fi alăturat opoziției. El s-ar afla acum într-un loc sigur, alături de familie. Potrivit France Presse, el s-ar fi refugiat în Iordania. Fuga sa e interpretată drept un semn că regimul începe să se clatine – relatări neconfirmate sugerează că alți doi miniștri ar fi fugit și că cel de finanțe ar fi fost arestat pe cînd încerca să plece din Siria.