Confidenţialitate

Premierul Orban: Testăm atât cât este necesar

Premierul a declarat, duminică, că testele pentru depistarea cazurilor de nou coronavirus nu pot fi făcute în masă.

“Testăm atât cât este necesar. Noi am plecat de la 3 centre de testare. Am crescut gradual capacitatea de testare, astăzi sunt acreditate 36 de centre în care se face testarea. Asta nu înseamnă 36 de PCR-uri, înseamnă mai multe. Testarea deocamdată este în evoluţie, chiar de săptămâna viitoare mai intră, din informaţiile pe care le am, cel puţin 15 PCR-uri, 10 aduse printr-o donaţie a Crucii Roşii şi cinci PCR-uri achiziţionate de Unifarm. De asemenea, sunt autorităţi locale care au achiziţionat prin spitalele judeţene aflate în subordinea autorităţilor locale au achiziţionat şi ei PCR-uri. Capacitatea de testare creşte progresiv pe măsura nevoile de testare”, a precizat Ludovic Orban la România TV.

“Noi avem o metodologie care este recomandată de la nivelul Comisiei Europene, în baza recomandărilor specialiştilor, este o metodologie care este validată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii care stabilesc priorităţile de testare şi noi respectăm această metodologie, reducând constant timpul dintre momentul când se face recoltarea exudatului nazo-faringian şi până la realizarea testului efectiv şi diagnosticarea. Continuăm acest efort astfel încât capacitatea de testare să fie cât mai aproape de nevoile reale de testare”, a explicat șeful executivului.

“Nu poate să se testeze oricine. În general se testează persoanele de contact, persoane care au fost diagnosticate pozitiv, persoanele care au istoric de călătorie internaţională, care vin din ţări unde e răspândit virusul. Se testează, de asemenea, oameni care au simptome, se testează cu prioritate persoane instituţionalizate care prezintă simptome, există un set de priorităţi”, a adăugat Ludovic Orban.