Confidenţialitate

Premierul Orban: Există posibilitatea de a plafona prețurile la anumite medicamente și la măști, mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți

Premierul Ludovic Orban a declarat, în cadrul unei conferințe de presă online, că “faptul că avem puține cazuri de coronavirus este o dovadă că măsurile luate de autorități au fost eficiente”.

Totodată, Orban a menționat că “este posibil ca autoritățile să limiteze creșterile prețurilor la medicamente și la alte produse care sunt foarte căutate în momentul de față, precum măști, mănuși, echipamente de protecție, dezinfectanți, biocide”.

Premierul nu exclude o rectificare bugetară înainte de termen: “Va fi imediat ce vom avea o imagine clară asupra nevoilor pe care le are statul, de exemplu în Sănătate”.

Referitor la prima ședință de guvern a noului Cabinet, mâine va fi pus în funcțiune un sistem de videoconferință care să permită ca acestea să fie făcute fără prezența fizică a miniștrilor aflați în izolare. “Cel mai probabil miercuri va fi ședința”, a menționat premierul.

“Nu putem închide granițele pentru cetățenii români, dar în funcție de țara din care vin, aceștia vor intra în carantină sau în izolare la domiciliu. Avem nevoie de proceduri rapide, de negociere directă, pentru a putea achiziționa echipamente medicale”, a mai adăugat Ludovic Orban.

“Nu s-a discutat niciodată închiderea Bucureștiului. A fost un fake-news lansat cu premeditare. STB e în subordinea Primăriei București și deciziile trebuie luate în funcție de necesitățile reale de transport. Nu trebuie să ne închidem în casă sau să nu mai mergem la muncă”, a subliniat Orban, întrebat despre situația din București.

După această conferință, Tudor Mușat și Cătălin Striblea vă invită la o Ediție Specială Știrile Europa FM în care vor căuta să analizeze cu ajutorul specialiștilor anunțurile făcute recent de autorități și implicațiile lor.

Principalele declarații ale premierului: 

“Am decis să organizez această conferință de presă odată cu votul dat de Parlamentul României ieri, prin care a fost învestit cabinetul pe care îl conduc. Începând de ieri există un Guvern cu puteri depline, care are capacitatea de a lua în continuare toate deciziile care se impun.

Este suficient să vedem datele privind evoluția numărului de cazuri în țări europene. De exemplu, în 26 februarie, când în România era un singur caz, în Austria erau 2 cazuri, în Spania erau 2 cazuri.

Comparativ, ieri în România erau 123 de cazuri, în Austria erau înregistrate peste 500 de cazuri, iar în Spania 4221 de cazuri.

Faptul că în România răspândirea virusului s-a realizat mult mai încet, iar numărul de cazuri diagnosticate este încă relativ mic, din informațiile pe care le am este vorba de 139 de cetățeni români diagnosticați, este cea mai bună dovadă că toate măsurile pe care le-am luat au fost eficiente și, chiar dacă au părut severe la momentul la care le-am luat, au produs rezultate cât se poate de bune.

Odată cu votul de învestitură, avem posibilitatea să emitem acte normative cu valoare de lege, ordonanțe de urgență și alte categorii de acte normative. De asemenea, suntem în deplină capacitate de exercițiu și o vom folosi pentru a continua cu măsurile care se impun pentru a reduce cât mai mult posibilitatea infectării cetățenilor români cu Covid-19.

Deja au fost luate măsuri extrem de importante. După cum ați fost informați, din toate țările în care există un număr de peste 500 de cazuri, se va institui obligația de a sta la domiciliu pentru cei care vin din aceste țări.

Este foarte important pentru reducerea riscului de contaminare ca orice cetățean român să respecte măsurile care se iau, măsura carantinei și măsura izolării la domiciliu.

Viața trebuie să se desfășoare normal în continuare, căutați să respectați recomandările, care sunt foarte importante pentru a vă feri de infectarea cu Covid-19 sau pentru a elimina riscul de a-i infecta pe alții, în cazul în care sunteți purtători ai virusului.

Sigur că urmărim cu mare atenție evoluțiile din economie. Din păcate, această epidemie are un efect negativ asupra multor domenii economice.

În cursul săptămânii trecute, la inițiativa președintelui, am construit un grup de lucru care să analizeze impactul economic și care să pregătească o serie de măsuri necesare pentru a susține toate domeniile afectate de epidemie.

În domeniul transportului, al ospitalității, hoteluri, al publicității, organizării de evenimente, ca și în alte domenii, impactul epidemiei este foarte mare și Guvernul este pregătit în cursul săptămânii viitoare, printr-o consultare amplă, să adopte măsuri rapide pentru susținerea companiilor din domeniile afectate și pentru susținerea angajaților care lucrează la aceste companii și care riscă să aibă de suferit de pe urma reducerii drastice a activității.

Vom face în continuare analize, studii de impact, vom urmări cu mare atenție evoluțiile pe fiecare domeniu, astfel încât să adoptăm oricând este necesar măsuri care să vină în sprijinul acestei zone care este afectată.

Solicit către toți angajații instituțiilor statului să fie pe deplin mobilizați, să susțină toate măsurile adoptate de Guvern, iar mediul privat să fie extrem de dispus spre dialog, spre cooperare, spre adoptarea celor mai bune decizii, pentru că noi ne dorim să adoptăm cele mai bune soluții, care să permită mersul înainte al economiei.

Aș vrea să spun câteva cuvinte despre anunțul președintelui privitor la declararea stării de urgență. Din păcate, am văzut foarte multe informații difuzate în mod iresponsabil despre următoarele măsuri care ar urma să fie luate în cazul stării de urgență.

O altă măsură care este posibil a fi luată este măsura de a limita creșterile prețurilor la medicamente și la alte produse care sunt foarte căutate în momentul de față.

Am fost contact în conformitate cu ancheta epidemiologică al unei persoane care a fost diagnosticată pozitiv, știți foarte bine, este vorba despre senatorul Vergil Chițac.

Chiar dacă mi-am făcut analizele și rezultatul testului este negativ, în conformitate cu regulile stabilite am obligația de a sta în izolare o perioadă de 14 zile de la momentul în care am avut contact cu persoana diagnosticată pozitiv.

Fac un apel la calm, la responsabilitate, la un comportament civic, la respectarea măsurilor stabilite de Consiliul Național pentru Situații de Urgență, Guvern, MAI. Orice decizie nu are alt scop decât să vă ferească de riscul de contaminare cu acest virus sau să combată efectele negative care pot apărea în economie, datorită acestei epidemii.

Eu am prezentat câteva măsuri pe care în mod cert le vom lua. Propunerile noastre sunt și legate de măsuri în domeniul economic, susținerea companiilor care sunt afectate, a angajaților de la aceste companii.

Referitor la prima ședință de Guvern, mâine va fi pus în funcțiune un sistem de videoconferință care să ne permită să facem ședințele de guvern fără prezența fizică a miniștrilor aflați în izolare. Cel mai probabil miercuri va fi ședința.

Printre măsurile incluse am introdus și posibilitatea rectificării bugetare înaintea termenului legal. Vom face rectificarea bugetară imediat ce vom avea imaginea reală a nevoilor.

A existat o mare presiune să închidem granițele. Am dat un răspuns legal: nu le putem închide pentru că am forța românii din străinătate să nu mai poată veni acasă. În funcție de țara sau zona dinc are vin, odată cu venirea în țară vor fi supuși acestei restricții, pentru că există riscul să fie purtători. Am făcut-o ca să îi protejăm, adică să îi plasăm în carantină sau în izolare la domiciliu.

Până la ce limită putem duce deficitul în acest an? Ce sprijin așteptați de la Comisia Europeană?

Există anunțul oficial al Comisiei referitor la relaxarea limitei de deficit bugetar. În privința resurselor financiare de la UE, deja există câteva anunțuri legate de posibilitatea utilizării prefinanțărilor pe diferitele programe UE, o resursă de aproximativ 600 milioane de euro.

Există o anumită flexibilitate și în legătură cu posibilitatea de utilizare a anumite fonduri europene, pentru susținerea angajaților sau susținerea companiilor afectate, fie prin plăți pentru angajați, fie prin măsuri active pentru angajatori. Noi suntem în analiza resurselor pe care le avem la dispoziție de la bugetul de stat, alte bugete, pentru că până nu se ia o decizie la nivel UE e greu să le luăm în calcul. Dar am convingerea că va exista flexibilitatea Comisiei Europene. Sunt convins că vom avea resurse de la Comisie pentru lupta împotriva coronavirusului.

Ați discutat cu furnizorii de net și telefonie despre capacitatea lor? Vreți să înaspriți pedepsele pentru nerespectarea carantinei? Vreți să închideți restaurantele și barurile?

Am propus o măsură pentru a evita răspândirea de fake news. În ultimele două săptămâni e o producție îngrijorătoare. E o soluție propusă ca din punct de vedere tehnic să fie scoase postări care sunt fake news.

În ceea ce privește pedepsele, este o propunere pe care o vom discuta. Ne interesează metodele de control.

Despre amânarea ratelor, pot spune că suntem în dialog cu BNR, mediul bancar, pentru a genera măsuri în sprijinul mediului de afaceri, companiilor din domeniile grav afectate.

Închiderea restaurantelor, localurilor – sunt în analiză astfel de măsuri. Putem să luăm și astfel de măsuri dacă e necesar.

Măsurile precedente luate de autorități:

Președintele Klaus Iohannis a decis, sâmbătă, să instituie starea de urgență în România începând de luni.

Ministrul de Interne a anunțat, duminică, că o echipă formată din reprezentanții tuturor  ministerelor a lucrat pentru a trimite nota de fundamentare ce va fi prezentată președintelui Iohannis pentru decretarea stării de urgență.

„Izolare la domiciliu 14 zile pentru cei care vin din țări confirmate cu cel puțin 500 de cazuri. ITM este obligat să verifice dacă este decalat programul, cum s-a decis miercuri. Se suspendă până pe 31 martie 2020 organizarea și desfășurarea târgurilor de autoturisme. Fac apel la clam și solidaritate. Să fim uniți și să ajutăm fiecare după puteri. Situația este sub control”, a declarat Marcel Vela.

De asemenea, se instituie obligaţia ITM-urilor de a verifica modul cum sunt implementate măsurile privind declararea programului de lucru pentru reducerea riscului de contaminare.

”Urmează zile complicate pentru cei din teren, pentru medici, personal din unităţile sanitare, dar şi pentru pompieri, poliţişti şi jandarmi. Vreau să le mulţumesc şi lor pentru implicare şi să-i asigur că voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a le asigura resursele. Dumneavoastră, cetăţenii, puteţi sprijini pe efortul nostru al tuturor rămânând acasă. Vă asigur că Ministerul Afacerilor Interne are capacitatea de a gestiona orice problemă apărută, iar profesioniştii din toate instituţiile vor găsi cele mai bune soluţii pentru români. Suntem o naţiune puternică, haideţi să arătăm împreună acest lucru”, a adăugat ministrul.

Bilanțul oficial al infecțiilor de pe teritoriul României

Bilanțul actualizat al cazurilor de nou coronavirus a urcat în România, duminică, la 139. 9 dintre pacienți sunt declarați vindecați și au fost externați.

Duminică, au fost confirmate 16 cazuri noi: 4 cazuri în București, 4 în Arad, 3 în Brașov, 2 în Brăila și câte 1 caz în Constanța, Teleorman și Iași.

Toate persoanele nou confirmate pozitiv cu COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Cele 16 persoane au vârsta cuprinsă între 5 ani și 71 de ani.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.855 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.640 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.205 teste. Dintre acestea, 3.066 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 6 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 14 martie, ora 08.00 – 15 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1.231 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.614 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Cetățenii sunt sfătuiți să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20. Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

La nivel european și global, până la 15 martie, au fost raportate 39.768 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România a îndeamnat cetățenii să fie chibzuiți atunci când merg la cumpărături, precizând că „a cumpăra mai mult decât ai nevoie poate însemna uneori să îi lași pe ceilalți fără produsele de care și ei au nevoie”.